• Programarea pentru vaccinare se va putea realiza începând de sâmbătă
  • Începând de luni, 1 martie a.c., 130 de cabinete noi devin operaționale
  • 156.000 de persoane se vor putea vaccina în următoarele 20 de zile, în aceste cabinete

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV) a anunțat că, de sâmbătă, persoanele vulnerabile se pot programa pentru imunizare cu vaccinul Pfizer/BioNTech.

Începând de luni, 1 martie a.c., 130 de cabinete noi devin operaționale pentru imunizarea cu vaccinul produs de compania Pfizer/BioNTech. 156.000 de persoane se vor putea vaccina în următoarele 20 de zile, în aceste cabinete; capacitatea de vaccinare a fiecărui cabinet este de 60 de persoane pe zi”, au anunțat reprezentanții CNCAV.

Programarea pentru vaccinare se va putea realiza începând de sâmbătă

Conforma acestora, programarea pentru vaccinare se va putea realiza începând de sâmbătă și se adresează persoanelor vulnerabile care fac parte din Etapa a II-a, respectiv persoanele cu boli cronice, cu vârste peste 65 de ani și persoanele cu dizabilități.

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN

Modalitățile de programare la vaccinare sunt cele deja cunoscute, respectiv individual, prin aparținători sau prin direcțiile de asistență socială de la nivelul primăriilor, prin intermediul platformei electronice, a medicului de familie/ curant, cât și prin call center, la numărul unic 021.414.44.25 sau la numerele de suport destinate fiecărui județ în parte, disponibile pe platforma de informare: https://vaccinare-covid.gov.ro”, a mai transmis CNCAV.

Până la ce dată se mai pot vaccina profesorii

Totodată, acțiunea de imunizare a personalului didactic continuă la nivel național, până în 10 martie, precum și vaccinarea persoanelor nedeplasabile, care fac dializă, din centrele rezidențiale, medico-sociale și a persoanelor fără adăpost.

De asemenea, în paralel, continuă programarea persoanelor înscrise în procesul de imunizare cu vaccinul produs de compania Oxford/AstraZeneca.