• Agenția Europeană de mediu arată că 500.000 de persoane au murit în 2021 în UE, din cauza bolilor provocate sau agravate de aerul poluat.
  • Peste jumătate din numărul deceselor au fost cauzate de particule fine găsite în aer.
  • Medicii avertizează că poluarea aerului este una dintre cele mai mari amenințări.

Un raport al Agenției Europene de mediu arată că peste 500.000 de persoane au murit în 2021 în UE,
din cauza bolilor provocate sau agravate de aerul poluat. Jumătate din decese ar fi putut fi evitate, dacă erau respectate obiectivele de limitare a poluării.

Datele Agenției Europene de Mediu arată că peste jumătate din numărul deceselor au fost cauzate de particule fine găsite în aer, cu diametrul mai mic de 2,5 micrometri , care au depășit limitele maxime recomandate de OMS. 52.000 de decese au fost cauzate de nivelurile excesive de dioxid de azot și alte 22.000 de decese au fost cauzate de expunerea persoanelor pe termen scurt la niveluri excesive de ozon.

Agenția Europeană de Mediu a estimat cât timp va continua populația cu boli să trăiască având în vedere calitatea proastă a aerului. Pentru persoanele cu cancer pulmonar , nu a fost o diferență mare, deoarece acestea sunt mai sensibile, explică cercetătorii. Totuși, în cazul bolnavilor de astm, diabet sau boala pulmonară obstructivă cronică, agenția estimează că s-au pierdut aproximativ 150.000 de ani de viață în întreaga Uniune Europeană. În România, totalul deceselor echivalează cu peste o mie de ani de viață pierduți la 100 de mii de locuitori.

Recomandări

DATORIA PUBLICĂ A ROMÂNIEI CREȘTE
ROMÂNI EVACUAȚI DIN GAZA
MACRON A IEȘIT LA ATAC
CÂTE LOCUINȚE DEȚINE TAYLOR SWIFT?
RECONSTRUCȚIA FACIALĂ A UNEI FEMEI DE 75.000 DE ANI
CEI MAI BOGAȚI OAMENI DIN SUA

Arderea combustibililor fosili, conducerea mașinilor și înmulțirea fermelor de animale generează volume mari de gaze toxice și particule nocive pe care oamenii le respiră. Cele mai mici dintre aceste particule pot trece în fluxul sanguin, unde se răspândesc în organism și pot afecta organele, de la creier până la sistemul reproducător.

Alexandru Găvan, fondator platforma civica Împreună pentru Centura Verde: „Capitala nu mai are un plan antipoluare”

„Într-adevăr, din cei 500.000 de oameni, 29.000 sunt chiar din România. Imaginați-vă că Bucureștiul este una dintre cele mai poluate capitale din Europa, unde hosturile bugetare asociate cu tratarea bolilor înrăutățite sau cauzate de poluarea aerului sunt pe primul loc în Uniunea Europeană, o cifră fabuloasă de 5,63 miliarde de euro. Mai mult decât atât, statul român prin Institutul Național de Sănătate Publică, într-un raport oficial afirmă că dacă autoritățile și-ar îndeplini țintele deja asumate pentru combaterea poluării, speranța de viață a locuitorilor din București ar crește cu fabuloasa cifră de 4 ani”, a declarat Alexandru Găvan, fondator platforma civică, Împreuna pentru Centura Verde.

„Tocmai de asta, noi, la platforma civică am semnat acel memorandum cu autoritățile și cu politicienii, unde unul dintre punctele importante ale acestui document se referă la avea un plan antipoluare comun al Bucureștiului împreună cu județul Ilfov. În momentul de față, capitala nu mai are un plan anti-poluare. El a fost „atât de bine făcut”, încât a fost contestat în instanță. Îndemn pe toată lumea să intre pe centura.ro, să semneze petiția și astfel cu toții să cerem politicienilor să îndeplinească toate acele puncte din memorandum care oferă soluții concrete la plouarea din București și din alte orașe ale țării”, a adăugat Alexandru Găvan.

„PSD este singurul partid care nu a semnat memorandumul și profit încă o dată de această ocazie pentru a-l invita încă o dată lângă noi și pe premierul Marcel Ciolacu, să fim împreună pentru aer curat, să fim împreună pentru viitor și să fim împreună pentru un oraș și o țară în care să ne bucurăm de viață, de aer și de oxigen”.

Citește și