- Peste 6 tone de produse alimentare expirate de 3 ani, descoperite la Costineşti, erau destinate consumatorilor, prin diverse locaţii de alimentaţie publică, anunţă ANPC.
- Marfa neconformă a rămas în custodia operatorului economic, după sigilarea spaţiilor în care era depozitată, aceasta fiind destinată distrugerii.
- ANPC urmează să fie anunţat care va fi momentul stabilit de Protan (operatorul care va gestiona distrugerea produselor), pentru ridicarea acestora, astfel încât inspectorii ANPC să fie prezenţi pentru a rupe sigiliile.
Peste 6 tone de produse alimentare expirate de 3 ani, descoperite la Costineşti, erau destinate consumatorilor, prin diverse locaţii de alimentaţie publică, anunţă ANPC.
În urma unor sesizări primite de Secţia Regională de Poliţie Transporturi (SRPT) Constanţa şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), echipe de control mixte aflate sub coordoarea SRPT Constanţa, din care au mai făcut parte ANPC – comisarii Comandamentului Litoral 2022, ANAF, Jandarmeria Română şi ITM, au descins la 5 puncte de lucru şi o curte interioară ale operatorului economic SC Complex Tineretului SRL, din Costineşti. În curtea interioară – punctul central de depozitare şi aprovizionare al societăţii se aflau mai multe structuri de tip depozit, unele având camere de frig şi o brutărie care aproviziona toate locaţiile din Costineşti ale operatorului economic.
Activităţile menţionate s-au desfăşurat în cadrul unui dosar de cercetare penală, instrumentat de SRPT Constanţa – Biroul de Investigarea Fraudelor.
„În ultimii patru ani de zile am încercat să pătrundem în curtea interioară administrată de acest operator economic, rămânând de fiecare dată în afară. Iată că anul acesta, într-un dosar de cercetare penală, instrumentat de SRPT Constanţa – Biroul de Investigarea Fraudelor, s-a emis un mandat de percheziţie ce a putut sparge, la propriu, toate uşile şi porţile ce până acum ne-au ţinut departe de adevăr. Aveam informaţii, dar nu le-am putut fructifica! Iată că, umăr la umăr cu alte structuri ale statului, am reuşit să dovedim că informaţiile primite sunt adevărate. Se cumpără marfă imediat înainte de expirare sau chiar după, se scoate din ambalaj şi se distribuie către punctele de lucru, fiind folosită la prepararea mâncării, ce se serveşte consumatorilor. Tone de carne şi sute de kilograme din alte materii prime au fost identificate şi scoase de la consum!Eu cred că legile trebuie modificate în funcţie de aceste situaţii! Mult mai aspre, amenzi şi condamnări mai mari! Aici vorbim de o situaţie ce trebuia să conducă la reţinerea celor vinovaţi!”, a declarat Horia Constantinescu, preşedinte ANPC.
În conformitate cu competenţele ANPC, stabilite prin lege, comisarii din cadrul comandamentului Litoral 2022 au întocmit un proces verbal de constatare al neregulilor întâlnite, menţionând cantitatea mare de produse neconforme, neaplicând nicio sancţiune, dat fiind că acest caz nu mai reprezintă o contravenţie, ci este unul cercetat penal, iar eventualele sancţiuni cad în sarcina altor instituţii ale statului, cu atribuţii în acest sens.
De altfel, acest operator economic a fost controlat în mai multe rânduri de ANPC şi amendat pentru abateri repetate, în ultimii 5 ani, existând chiar şi procese în instanţă câştigate de instituţia noastră împotriva sa. Niciodată, însă, ANPC nu a avut acces în acestă curte interioară, până la emiterea mandatului de percheziţie şi intrarea prin forţă a instituţiilor statului, în acest spaţiu.
Cele mai importante deficienţe constatate de comisarii ANPC au fost: existenţa a peste 6 tone de materii prime (carne, produse din carne, condimente) expirate încă din 2019; la această cantitate, se mai adaugă existenţa a 2 camere pline de condimente, esenţe sau arome, pastă de ardei, orez expirate din anul 2021; existenţa câtorva sute de borcane de murături fără elemente de identificare; existenţa câtorva mii de tuburi de frişcă expirate; depozitarea neconformă, în condiţii insalubre, a materiei prime; schimbarea stării termice a produselor alimentare; existenţa pereţilor şi a pavimentului neigenizate şi cu plăci de gresie sau faianţă sparte, cu acumulări de apă şi mizerie, care emanau un puternic miros înţepător; folosirea unor spaţii frigorifice şi a altor aggregate neigienizate şi deteriorare, cu strat gros de praf, sânge închegat şi insecte, precum şi a unor recipiente şi ustensile de bucătărie neprofesionale; camera de curăţare a legumelor impropie, alături de materiile prime folosite aflându-se paturi, mătura si făraşul.
Marfa neconformă a rămas în custodia operatorului economic, după sigilarea spaţiilor în care era depozitată, aceasta fiind destinată distrugerii. ANPC urmează să fie anunţat care va fi momentul stabilit de Protan (operatorul care va gestiona distrugerea produselor), pentru ridicarea acestora, astfel încât inspectorii ANPC să fie prezenţi pentru a rupe sigiliile.
Menţionăm că, în cadrul acestei operaţiuni, reprezentanţii ANPC şi ai celorlalte instituţii au fost ameninţaţi şi s-a încercat intimidarea acestora de către reprezentanţii operatorului economic, fiind necesară intervenţia Jandarmeriei şi a altor structuri speciale ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI) pentru calmarea spiritelor.
Acţiunea a început sâmbătă, 6 iunie 2022, ora 17.30, percheziţia efectivă, realizată prin spargerea uşilor de către forţele MAI, în prezenţa reprezerntanţilor legali şi ai avocatului operatorului economic, având loc la 19.30 şi încheindu-se 12 ore mai târziu.