
Autorităţile din nordul Germaniei au făcut apel la mii de oameni să se vaccineze din nou, după ce o anchetă a poliţiei a constatat că o asistentă medicală de la Crucea Roşie i-ar fi „vaccinat” cu o soluţie salină.
Asistenta este suspectată că a injectat soluţie salină în braţele oamenilor în loc de vaccinul anti-COVID-19, la un centru de vaccinare din Friesland, la începutul primăverii, potrivit The Guardian.
„Sunt total şocat de acest eveniment”, a declarat Sven Ambrosy, consilier local, în timp ce autorităţile locale au emis marţi apelul către aproximativ 8.600 de locuitori care au fost puşi în pericol.
TOP ARTICOLE
- VIDEO. Ce înseamnă distrugerea barajului de peste Nipru: „Probabil cel mai mare dezastru tehnologic al Europei din ultimele decenii”
- „Parcă ar fi gemeni”. Asemănările uimitoare dintre fiul prințului Harry și băiatul cel mare al prințesei Eugenie. FOTO
- China va săpa una dintre cele mai adânci gropi văzute de omenire. Operațiunea studiază evoluția Pământului
Chiar dacă soluţia salină este inofensivă, majoritatea persoanelor care au fost vaccinate în Germania, în martie şi aprilie, sunt în vârstă şi prezintă un risc ridicat de a se infecta cu coronavirus.
Argumentul asistentei, al cărei nume nu a fost publicat, nu este clar, dar ea a arătat opinii sceptice despre vaccinuri în postările sale de pe reţelele de socializare, au declarat anchetatorii.
Nu se ştie dacă asistenta a fost arestată sau acuzată în acest caz.
Partenerii noștri