Pfizer testează utilizarea unui vaccin pneumococic împreună cu o a treia doză de vaccin anti-COVID-19

  • Serul pneumococic va fi administrat în același timp de doza 3 de vaccin anti-COVID-19
  • La studiu participă 600 de persoane vaccinate cu doza 2 cu cel puțin 6 luni în urmă
  • EMA a acceptat cererea Pfizer, de autorizare pe piață a serului pneumococic 20vPnC

Compania Pfizer continuă să testeze noi variante de vaccinuri. Mai nou, vor să combine cea de-a treia doză a serului anti-COVID cu un alt vaccin, care să te apere de efectele pe care le are boala asupra plămânilor, scrie Reuters.

Vaccinul pneumococic, 20vPnC, este dezvoltat pentru a proteja adulții împotriva a 20 de serotipuri responsabile de majoritatea bolilor pneumococice invazive şi pneumonie.

Reprezentanții Pfizer vor să vadă prin aceste teste cât de sigură este combinarea acestor seruri, dar și care este reacția sistemului imunitar la ele.

Studiul va include 600 de adulți care au primit a doua doză de vaccin cu cel puțin 6 luni înainte.

Inițial, recomandarea a fost ca vaccinurile anti-COVID-19 să fie administrate singure. Dar, pe baza experienței cu vaccinuri non-COVID, Centrele SUA pentru Controlul și Prevenirea Bolilor au declarat că vaccinurile COVID-19 și alte seruri pot fi administrate simultan sau în aceeași zi.

În decembrie 2020, Administraţia Americană pentru Alimente şi Medicamente (FDA) a acceptat să evalueze cu prioritate o cerere a Pfizer de licenţă pentru administrarea vaccinului pneumococic 20vPnC la adulţi cu vârste de peste 18 ani. Două luni mai târziu, Agenţia Europeană a Medicamentului a acceptat cererea companiei de autorizare a introducerii pe piaţă a 20vPnC.

Când ar putea apărea primele concluzii ale studiului

Vaccinarea anti-pneumococică este utilă de multă vreme, mai ales la persoanele vulnerabile. Este interesant că ne gândim pentru viitor la posibilitatea ca acest vaccin să fie administrat concomitent cu vaccinul pentru COVID-19”, a spus medicul Adrian Marinescu, la Aleph News.

Medicul a punctat faptul că variantele de poli-vaccin există de multă vreme.

Rezultatul studiului cred că va fi un interval scurt. Plecând de aici vom ști ce avem de făcut în toamnă, dacă va fi nevoie de doza a treia, pentru cine va fi necesară, dacă va fi necesară vaccinarea pneumococică. Vor fi răspunsuri pe care le vom avea cât de curând, a adăugat Marinescu.