• Plouă în Spitalul Mobil de 13 milioane de euro.
  • Încă se aşteaptă toate avizele de funcţionare.
  • Darea în folosinţă este cu semnul întrebării.

Avem nevoie de paturi de ATI, auzi asta de un an si din ce în ce mai des în ultimele zile. Spitalul Modular de la Leţcani, spital ce a costat 13 milioane de euro e încă închis. Pe lângă problemele găsite de corpul de control al Ministerului Sănătăţii, acum, în spital plouă. Unitatea spitalicească este închisă pentru pacienţi, deschisă doar pentru vizite în teren.

Costel Alexe, preşedinte CJ Iaşi: „Am avut astăzi o nouă întâlnire la Leţcani cu prefectul judeţului Iaşi, cu directorul DSP, cu managerul de la Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi şi alţi factori implicaţi tocmai pentru a vedea exact stadiul implementării celor 31 de măsuri de conformare care au fost prevăzute în raportul de control al Ministrului Sănătăţii.Din păcate, astăzi, Euronest mai are o serie de deficienţe care trebuiesc remediate pentru ca acel spital să fie funcţional din nou. Din păcate sunt o serie de deficienţe la nivel de izolare, astfel încât, în anumite sectoare, picura în spital.”

La polul opus, stă declaraţia directorului firmei care s-a ocupat de lucrările de la Spitalul Mobil Leţcani.

Recomandări

RUSIA EXECUTĂ PRIZONIERII
EDITORIALUL LUI CRISTOIU
ACUZAȚII LA HOLLYWOOD
BURNETT E EMISAR ÎN UK
NEGOCIERI APROAPE GATA
SUSPECTUL E ARESTAT

Alina Popa, director Euronest: „Plouă doar la o intrare, pe un hol. Picură, nu plouă. Problema se va remedia chiar astăzi. Legat de temperatură, nu există niciun salon în spital în care temperatura să fie sub 20 de grade.”

Situaţia  este alarmantă, mai ales că în ultimele zile, în Iaşi nu a fost liber niciun pat pe ATI.

Costel Alexe, preşedinte CJ Iaşi: „Costel Alexe, astăzi, ca orice alt ieşean consideră că cu cei 10 milioane de euro din banii noştri, puteam să reabilităm fie alte spitale, fie să construim chiar unul de la zero care să dăinuie în timp, nu să cumpărăm nişte containere cu nişte paturi şi atât.”