- Mai mulți pacienți cu coronavirus au fost reinfectați atunci când ar fi trebuit sa fie imunizați.
- Aceste cazuri s-ar putea înmulți în timpul celui de-al doilea val.
În ceea ce privește reinfectarea cu Sars-CoV-2, au fost raportate doar câteva cazuri în lume, dar ele îngrijorează. La mijlocul lunii octombrie, o echipă olandeză, a raportat cazul unei octogenare care a murit după reinfectarea cu virusul Sars-CoV-2, scrie lexpress.fr.
Apoi, cazul americanului din Nevada, în vârstă de doar 25 de ani, care a avut un prim episod în perioada martie – aprilie 2020 – tuse, greață, diaree, dureri de cap. El și-a revenit încet, dar la 48 de zile după ce a iesit din spital, a trebuit să se întoarcă. Avea aceleași simptome și un nou test PCR pozitiv. Acest al doilea episod s-a dovedit a fi mai grav decât primul, deoarece pacientul a trebuit să fie pus urgent pe oxigen la începutul lunii iunie. Dar el, spre deosebire de bătrâna de 89 de ani, s-a vindecat.
„Există în prezent de la cinci până la șapte cazuri de reinfecție bine documentate și alte 50 de suspiciuni. O picătură într-un ocean în condițiile în care am trecut pragul de 51 de milioane de persoane infectate în întreaga lume. Cu toate acestea, nu înseamnă că nu există altele.“
Cazuri care s-ar putea înmulți
Odată cu al doilea val, incertitudinea privind pacienții infectați de două sau chiar de trei ori cu Covid-19 îi îngrijorează pe medici. Karine Lacombe, șef al departamentului de boli infecțioase de la spitalul Saint-Antoine (Paris), a fost chiar alarmistă într-un interviu recent: „În prezent, toti infecționiștii se confruntă cu cazuri de reinfecție. Fenomenul nu este rar […]. Mai ales că mulți nu au simptome și, prin urmare, nu sunt detectați.“
Una dintre ipoteze ar fi o mutație a coronavirusului rezultând în absența recunoașterii de către sistemul imunitar. „Este puțin probabil“, crede Simon Fillatreau, de la institutul de cercetare Inserm, Universitatea din Paris. „Până în prezent, Sars-CoV-2 rămâne relativ stabil. Mai mult, dacă ar fi fost mutații, am vedea că apar focare întregi de reinfecție, dar vorbim doar despre cazuri izolate.“
Pe de altă parte, unii pacienți care s-au reinfectat au arătat că erau tulpini diferite: unul dintre ei, descris în revista Clinical Infectious Diseases, s-a reinfectat la 142 de zile distanță cu două forme genetice diferite ale Sars-CoV-2.
„Acestea sunt cazuri care, fără îndoială, sunt legate de circulația virusului la scară globală și de evoluția acestuia în timp, dar fără mutații“, precizează Frédéric Altare. Printre celelalte posibilități luate în considerare este și faptul că un pacient ar fi putut fi reinfectat deoarece a fost expus la o încărcătură virală mai mare.
Deficiențe imunitare
Pentru oamenii de știință, explicația principală ar fi fragilitatea imunitară individuală. Când ne confruntăm cu un virus, toți dezvoltăm anticorpi care îl recunosc, se atașează de el și împiedică dezvoltarea acestuia. Vorbim apoi de anticorpi „neutralizanți”. Unele persoane nu dezvoltă suficienti anticorpi sau nu rămân suficient în organism.
Alții ar produce anticorpi „facilitatori” care nu își joacă rolul și ar promova o reacție dăunătoare, fenomen deja observat cu alte boli, cum ar fi dengue. Această deficiență a răspunsului imun ridică apoi problema duratei imunității.
„Dincolo de anticorpi, e vorba de Limfocitele B și T care sunt celule imune ale memoriei, adică permit corpului nostru să păstreze memoria Covid-19 după o primă infecție“, explică Simon Fillatreau. După șase luni, specialiștii, care nu și-au publicat încă rezultatele, observă o persistență a celulelor de memorie și a anticorpilor. „Chiar și parțială, această formă de imunitate este o veste bună, dar ne lipsesc anumite date pentru a-i cunoaște durata”, mai spune Simon Fillatreau.