• Green-pass-ul pentru medici urmează modele adoptate deja în alte state din UE.
  • Președintele CNCD: „Trebuie să avem în vedere dreptul pacienţilor de a fi în siguranţă în spitale”.
  • Certificatul digital al UE privind COVID-19 va fi obligatoriu pentru personalul medical.

Obligativitatea prezentării certificatului digital de către personalul medical este o decizie care va crea mari tensiuni şi o eventuală lege ar putea fi considerate discriminatorie şi atacată la CCR. Alte state au luat deja această măsură din vară şi a trecut testul constituţionalităţii.

Preşedintele Consiliului Naţional de Combatere a Discriminării (CNCD), Csaba Asztalos, a declarat, pentru MEDIAFAX, că acest proiect al Ministerului Sănătăţii urmează modele adoptate deja în state din Uniunea Europeană, precum Franţa, Italia sau Ungaria.

„În Franţa, de exemplu, Consiliul Constituţional, adică Curtea Constituţională din Franţa, pe data de 5 august a calificat o astfel de lege, care obliga angajaţii din sistemul sanitar să se vaccineze sau să se testeze pe cheltuiala proprie, respectiv condiţia de a i se suspenda contractul de muncă celui care nu se vaccinează sau nu se supune testării, ca fiind un act normativ constituţional. Cu excepţia persoanelor care au contra-recomandare de a se vaccina. În Italia avem această obligativitate de o perioadă mai lungă de timp decât în Franţa, Ungaria la fel, şi acolo urmează Curtea Constituţională să se pronunţe asupra plângerilor depuse cu privire la această lege”, a spus preşedintele CNDC.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Csaba Asztalos spune că legiuitorul trebuie să justifice un scop legitim, iar în acest caz scopul legitim ar fi tocmai prevenirea răspândirii COVID-19 într-un domeniu de activitate în care gradul de expunere este mult mai ridicat decât în alte domenii de activitate.

„Trebuie să avem în vedere dreptul pacienţilor de a fi în siguranţă în spitale şi atunci când beneficiază de servicii medicale, dar şi dreptul angajaţilor pentru a fi protejată sănătatea acestora, tot în aceste domenii de activitate. Alternativa testării este prezentă, se va analiza dacă această alternativă este o măsură proporţională sau nu, se pot lua în calcul costul testelor, tipul de test şi, desigur, se pune şi în discuţie cheltuiala testelor şi în acest caz avem o prevedere constituţională care obligă angajatorul să asigure sănătatea la locul de muncă şi interpretarea va fi pe acest segment, în ce măsură se pot transfera astfel de costuri către angajaţi din punct de vedere constituţional”, explică preşedintele CNCD.

Actuala legislaţie în dreptul muncii, Codul Muncii, prevede în mod expres că orice măsură luată în scopul protejării sănătăţii la locul de muncă se face pe cheltuiala angajatorului. Dar acest proiect de lege va fi o lege specială, astfel că se poate introduce o altă reglementare.

„Întrebarea este în ce măsură această reglementare va fi interpretată de Curtea Constituţională ca fiind conformă cu Constituţia României, care obligă angajatorul să asigure sănătatea la locul de muncă. Dacă există această alternativă la testare, vaccinarea, întrebarea este în ce măsură CCR va considera aceste alternative constituţionale din perspectiva transferării costului testării asupra angajatului. Şi un al treilea aspect care, desigur, va genera o serie de discuţii şi analize se referă la suspendarea contractului de muncă pe perioadă de 30 de zile, în măsura în care angajatul nu prezintă certificatul de protejat şi ulterior acestor 30 de zile încetarea de drept a contractului de muncă. Analiza se va duce pe proporţionalitatea măsurii şi aici tot CCR va fi chemată să aprecieze dacă o astfel de măsură este constituţională din perspectiva proporţionalităţii cu scopul urmărit. Dezbaterea, desigur, în primă fază va fi în societate, în a doua în Parlament şi în a treia fază CCR pe aceste linii de analiză se va pronunţa, având în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului”, mai spune Csaba Asztalos.

Potrivit preşedintelui CNCD, Franţa, în momentul în care a introdus certificatul verde, după 5 august, a avut o creştere semnificativă a numărului persoanelor vaccinate. Într-o perioadă foarte scurtă, o săptămână, 12 milioane de persoane s-au vaccinat.

Certificat digital, obligatoriu pentru medici

De asemenea, în SUA, unde sistemul sanitar este în foarte mare măsură privat, marile reţele de spitale au introdus această măsură încă din primăvară. Acolo vaccinul este obligatoriu şi nu există varianta prezentării testării.

„O rezervă am în interpretarea Curţii cu privire la costul testării, dar există posibilitate de interpretare astfel încât să treacă şi sub acest aspect. (…)Vaccinarea fiind gratuită rămâne să vedem dacă se ajunge acolo ca CCR să interpreteze că fiind oferta de vaccinare gratuită ca o măsură de protecţie a sănătăţii la locul de muncă, a doua posibilitate, cea a testării, spezele testării să fie transferate către angajat şi rămâne ca CCR să decidă dacă acest proiect de lege va ajunge lege poate să treacă testul de constituţionalitate cum şi desfacerea de drept sau încetarea de drept a contractului de muncă şi acolo cred că va fi o analiză mult mai profundă a CCR dacă va putea să treacă testul, dacă este o măsură proporţională şi cu scopul legitim urmărit. Astfel cum am văzut în alte state, până acum s-a trecut testul de constituţionalitate sau de legalitate a unor astfel de măsuri”, potrivit lui Csaba Asztalos.

Csaba Asztalos a mai spus că în statele în care s-a introdus certificatul de protejat s-a cunoscut un progres real în ceea ce priveşte creşterea gradului de vaccinare şi chiar oprirea pandemiei sau stăpânirea ei, în sensul în care nu s-a mai pus o presiune pe sistemul de sănătate. Dar aceste măsuri, în aceste state, au fost luate din vară.

Certificatul digital al UE privind COVID-19 va fi obligatoriu pentru personalul medical, potrivit unui proiect al Ministerului Sănătăţii. Cei care nu au certificat vor fi suspendaţi şi chiar concediaţi, iar costurile cu testarea vor fi suportate de angajaţi.