Președintele Moderna explică de ce atât de mulţi oameni nu au încredere în vaccinurile anti-COVID

Noubar Afeyan consideră că guvernele statelor nu au fost pregătite și deseori au informat în contradictoriu.

Președintele Moderna Noubar Afeyan susţine că foarte mulţi cetăţeni nu au încredere în vaccinurile anti-COVID din cauza autorităţilor care promovează măsuri contradictorii.

Noubar Afeyan, fondatorul uneia dintre cele două companii farmaceutice care au produs vaccinul ARNm împotriva COVID, şi-a spus părerea despre valul anti-vaccinării.

Oficialul afirmă că incertitudinea a fost indusă chiar de bâlbâielile guvernanţilor.

„Pentru a nu crea confuzie, avem nevoie de o conducere care să nu alimenteze incertitudinea”, a afirmat Noubat Afeyan.

Noubar Afeyan, preşedintele Moderna, şi-a prezentat motivele în cel mai recent interviu.

„Au existat prea multe informaţii fără nicio bază, în special pe reţelele de socializare, şi, în aceste condiţii, este dificil de înţeles ce nu este în regulă. Mai mult, în faţa unei ameninţări precum COVID, nici măcar guvernele nu au fost pregătite şi s-au dat informaţii diferite şi deseori contradictorii. Confuzia poate fi oprită de o conducere care nu alimentează incertitudinea, dar tot ceea ce s-a întâmplat nu era previzibil”, a declarat Noubat Afeyan.

Exit mobile version