• Prima echipă românească de „infirmiere virtuale” va fi activată la Institutul „Matei Balş”
  • Avatarurile nu se infectează, nu obosesc și nu au nevoie de echipamente de protecţie
  • „Infirmierele virtuale” sunt creaţia unei echipe specializate în soluţii de branding şi comunicare

„Vor ajunge prin donaţia noastră la „Matei Balş”. Am fost surprinşi să găsim deschidere acolo. Contrar tuturor temerilor că la spitalele de stat nu se poate, că poate nu sunt deschişi în perioada asta, au îmbrăţişat foarte repede. Ne-am bucurat, ne-a motivat şi în opt zile de la idee până astăzi reuşim să implementăm”, precizează Dragoş Bălan, co-fondator Marcom Hub.

Infirmierele virtuale sunt soluţia potrivită pentru cazurile uşoare şi medii de COVID-19, dar ele nu substituie actul medical. Cu ajutorul lor, medicii şi asistentele pot filtra nevoile pacienţilor, fără să intre în salon. Comunicarea se face simplu, prin video-call.

În acest mod medicul te va apela şi pe tine în salon, pentru a verifica cum te simţi sau dacă ai nevoie de ceva. În acelaşi timp şi tu vei putea apela medicul, pentru a cere ajutor. 

Recomandări

EMANUEL PÂRVU AJUNGE LA CANNES
S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
CUM ÎȚI PĂSTREZI CALMUL LA INTERVIU?
CE MĂNÂNC AZI?
PRINȚUL LOUIS A ÎMPLINIT ȘASE ANI
9/10 ANGAJAȚI SE CRED EXPERȚI IT

Avatarurile nu se infectează, nu obosesc şi nu consumă echipamente de protecţie. Tot ce au nevoie este o sursă de alimentare.

„Pot să verific fiecare tabletă dacă are semnal la internet. O să le spun, în cazul în care una nu merge, să o mute în alt salon sau să mute în altă parte a salonului ca să aibă mai mult semnal. Pot să vad dacă bateria e descărcată sau dacă este în priză tableta respectivă şi pot să le spun să bage tableta în priză sau să verifice altă priză în cazul în care una nu merge”, explică Alin Obaciu, partener Marcom Hub .

Pentru jumătate de an, munca „infirmierelor virtuale” va fi asistată de la distanţă de o echipă tehnică.