Primul medicament derivat din plante, care luptă împotriva coronavirus, aprobat pentru studiu. Când ar ajunge și în România

- Primul medicament fitofarmaceutic este aprobat pentru studiu clinic de agenţia naţională a Medicamentelor din India pentru Covid 19
- Studiul se va desfăşura în 12 centre din India pe 210 pacienţi, iar specialiştii aşteaptă rezultatele în octombrie
- Medicamentul numit AQCH şi-a arătat eficienţa împotriva SARS Cov 2 în studiile in vitro
AQCH. Aşa se numeşte primul medicament derivat din plante care intră în studii clinice pentru Covid 19.
Gigantul Sun Pharma a primit aprobare de la Agenţia Naţională a Medicamentelor din India pentru efectuarea fazei a II-a a studiilor clinice, care vor fi realizate în 12 centre din India pe 210 pacienţi infectaţi cu Covid.
Deja medicamentul a dat rezultate promiţătoare pe studiile in vitro pe care experţii companiei le-au realizat în colaborare cu un institut din Italia.
AQCH ar funcţiona ca un antiviral eficient împotriva SARS COV 2, deşi iniţial el a fost creat pentru febra Dengue, o febră hemoragică severă care apare în ţările asiatice şi africane.
„Preparatul fitofarmaceutic este un preparat care are la bază extracte de plante sau combinaţii de plante, dar care au efect farmacologic. Sunt substanţe la fel ca şi substanţele active medicamentoase, doar că provin din plante, ele au efecte terapeutice, dar cu mult mai puţine reacţii adverse decât au substanţele active care de obicei sunt de sinteză.
Sunt condiţionate şi preparate exact ca un medicament, de aceea trebuie să treacă prin studii clinice.
Dacă îşi dovedeşte eficienţa şi siguranţa, îl putem aduce în România după ce se termină studiile clinice de fază 3, eu zic că la începutul anului viitor”, spune Dragoş Damian, preşedintele Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente.
- UE și Canada își unesc forțele în domeniul Inteligenței Artificiale, pentru a reduce dependența de SUA. Canada va avea acces la rețeaua europeană de supercomputere
- Alexandru Nazare anunță că rectificarea bugetară urmează să fie prezentată Guvernului. Ministerele au cerut suplimentări de 60 de miliarde de lei: „În adâncul sufletului lor, toți știu că acea sumă este un pic exagerată”
- Bilanțul tragediei feroviare din Spania a crescut la 69 de morți. Autoritățile au decretat doliu național, în timp ce căutările victimelor continuă
- Cel puțin 14 morți și zeci de răniți în Ucraina în urma unui atac rusesc cu drone asupra unei gări din Dnipro. Zelenski cere aliaților, inclusiv SUA, „un răspuns ferm”
- Lamparo