• Profesorul Alexandru Rafila spune că autorităţile din China ar fi trebuit să transmită mai repede OMS structura genomului SARS COV 2
  • Prof. Rafila: În toată această situaţie de urgenţă câteva zile contează, infecţia putea fi mai bine controlată
  • Prof. Rafila : Când OMS a avut structura genomului a putut pune la punct testele de diagnostic

În luna ianuarie, OMS a lăudat public China pentru răspunsul rapid al autorităţilor în criza epidemiei de coronavirus, şi pentru faptul că ar fi împărtăşit imediat modelul structurii genetice a virusului.

În realitate însă, situaţia ar fi alta. Conform informaţiilor obţinute de AP, a durat mai bine de o săptămână până ce China a trimis către OMS structura genomului noului coronavirus, după ce datele au fost verificate de trei laboratoare diferite. Aceste noi date sunt dezvăluite în contextul în care  Preşedintele Donald Trump a criticat recent OMS spunând că Organizaţia ar fi complotat cu China pentru a ascunde adevărata amploare a crizei Covid 19. De altfel, Preşedintele SUA a încheiat vineri colaborarea cu OMS.

Profesorul Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, a explicat pentru Mediafax datele prezentate de Associated Press: 

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
UNDE MERGI AZI?
TEHERAN: IRAN NU PLĂNUIEȘTE UN RĂSPUNS
INS: PIAȚA REZIDENȚIALĂ SCADE
TAYLOR SWIFT CÂNTĂ DESPRE GÂNDURILE SUICIDARE

„Practic OMS a fost informată referitor la această secvenţiere a genomului simultan cu postul de televiziune oficial din China, deci nu au fost informaţii care să fi fost furnizate în avans. Probabil că aici este una dintre probleme, pentru că în momentul în care OMS a avut această structură a genomului virusului a putut să colaboreze cu Institutul Robert Koch din Germania şi să pună la punct unele teste de diagnostic care au fost disponibile în lume şi care au făcut posibil de fapt şi diagnosticul primilor pacienţi

Se pare că nu este vorba despre un decalaj mare de timp, dar în toată această situaţie de urgenţă câteva zile contează, pentru că, în câteva zile sau în două săptămâni, de exemplu, transmiterea infecţiei poate fi mai bine controlată, datorită faptului într-un interval de timp în care nu intervii, rata de răspândire poate fi mare.

Probabil că Organizaţia a trebuit să adopte o politică blândă în raport cu China, tocmai ca să poată să obţină cât mai rapid informaţiile. 

Practic Directorul General conduce toată această Organizaţie cu sediul la Geneva, ea este supusă unui control periodic din partea a doua organisme de Guvernare a Organizaţiei, Adunarea Mondială a Sănătăţii, şi Comitetul Executiv.  Ele nu sunt implicate în deciziile operative ale Organizaţiei dar pot recomanda evaluarea activităţii conducerii acestei Organizaţii. În urmă cu două săptămâni Adunarea Mondială a Sănătăţii a luat decizia să recomande auditarea activităţii Organizaţiei, dar după încheierea pandemiei”.

Preşedintele Donald Trump a criticat recent OMS spunând că Organizaţia ar fi complotat cu China pentru a ascunde adevărata amploare a crizei Covid 19. De altfel, Preşedintele SUA a încheiat vineri colaborarea cu OMS.