- Noi reguli pentru pacienții COVID-19 au intrat în vigoare de aseară
- Noutățile apar într-un ordin al ministrului Sănătății
- Vindecarea asimptomaticilor este stabilită de-acum de medicul de familie
Avem reguli noi pentru bolnavii de COVID-19, care nu au simptome. Scapă de testele suplimentare și își rezolvă mai multe dintre probleme direct cu medicul de familie.
Modificările apar într-un ordin al ministrului Sănătății, publicat aseară în Monitorul Oficial.
Noul act normativ stabilește un traseu de urmat pentru un pacient confirmat cu COVID-19. Concret, un pacient care are simptome respiratorii serioase rămâne întâi de toate acasă, sună la 112 și la medicul de familie, iar apoi așteaptă ambulanța, care îl va transporta la spital pentru o examinare a simptomelor.
Dacă deja are simptome grave, pacientul va fi internat în spital, acolo unde va fi ținut sub supraveghere și unde va fi testat.
Ce se întâmplă cu cei care fac forme ușoare sau nu au simptome
Dacă medicul decide că aceștia se pot izola acasă, vor rămâne în izolare la domiciliu pentru 14 zile, iar starea lor de sănătate va fi monitorizată prin telefon, zilnic, de medicul de familie.
Dacă lucrurile merg bine, după cele 14 zile nu va mai fi necesară retestarea, în condițiile în care, până acum, acest lucru era obligatoriu.
Mai mult, aceste persoane își vor putea relua activitatea, se vor putea întoarce la birou, cu condiția de a păstra distanța și de a purta masca de protecție pentru alte 10 zile.