- Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, a comunicat un bilanț al celor care au părășit carantina sau izolarea, după decizia CCR
- 30.000 de persoane suspecte că ar fi infectate cu noul coronavirus au ieşit din izolare și peste 1000 au ieșit din carantină
- Tătaru spune că o persoană poate contamina până la 234 de alți oameni
Potrivit datelor prezentate de Nelu Tătaru, nu mai puţin de 30.000 de persoane suspecte că ar fi infectate cu noul coronavirus au ieşit din izolare. Între 1.200 şi 1.300 de persoane au părăsit centrele de carantină, iar 624 de persoane au cerut externarea din spitale.
Nelu Tătaru trage un semnal de alarmă din acest punct de vedere pentru că o singură persoană ce are virusul poate infecta aproximativ 234 de oameni.
„Au plecat 30.000 de pacienţi sau suspecţi aflaţi în izolare, din 50.000 mai sunt 20.000 şi 1.200 – 1.300 din cei aflaţi în carantină. Din 3.500 mai sunt 2.200. În 24 de ore s-au externat 624 de pacienţi, printre ei aflându-se şi cei care au atins perioada de 10 zile şi au trebuit externaţi, dar sunt şi cei care au solicitat mai devreme această externare. N-am înţeles schimbarea unei legi în timpul războiului, dar dacă totuşi s-a întâmplat, să grăbim totuşi aprobarea acestui proiect legislativ şi promulgarea lui ca să putem să ne facem treaba în consecinţă şi legal. Cred că ne grăbim puţin politic în acest moment. Nu am terminat partea medicală, nu trebuie să punctăm politic pe suferinţa poporului român, nu trebuie să punctăm politic pe suferinţa copiilor noştri, a bunicilor noştri”, a declarat Nelu Tătaru, pentru RealitateaPlus.
CCR a decis că internarea obligatorie a pacienţilor Covid-19 prin ordin de ministru este o „veritabilă privare de libertate” și a declarat acest act normativ ca fiind neconstituțional. Judecătorii au stabilit că o astfel de măsură trebuie stabilită prin lege.
Guvernul a adoptat un proiect de lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, în care se redefinește definiția termenilor „carantina” şi „izolare”. Legea merge va fi discutată azi, în regim de urgență, în Camera Deputaților.
- China va cumpăra produse agricole americane în valoare de cel puțin 17 miliarde de dolari în 2026, 2027 și 2028, a anunțat Casa Albă
- Operațiunea Bernhard, planul nazist de falsificare a lirei sterline, este sursa de inspirație pentru noul film Peaky Blinders. Povestea reală revine în atenție printr-o donație făcută unui muzeu din Marea Britanie
- Bloomberg: Turcia propune o conductă militară de combustibil către România, prin Bulgaria, pentru întărirea flancului estic NATO. Proiectul este estimat la 1,2 miliarde de dolari
- Nicușor Dan a început consultările cu partidele parlamentare pentru desemnarea unui nou premier. Grindeanu: „Nu mai putem avea un guvern cu Ilie Bolojan prim-ministru”
- România are cea mai mare dobândă-cheie din regiune, dar şi cea mai mare inflație. Deşi economia e în recesiune, persistența inflaţiei determină BNR să țină rata la 6,5%