- Radiaţiile solare îţi pot provoca pete albe pe piele, o afecţiune care nu se tratează.
- Medicul Dermatolog Mihaela Leventer îţi spune că hipomelanoza nu se recolorează.
- Cristina a fost aproape de a se confrunta cu această leziune a pielii.
Te bucuri de vară şi abia aştepţi să ai puţin timp liber pentru a merge la piscină sau pentru a da o fugă până la mare? Cu siguranţă nu-ţi va lipsi din geantă crema cu protecţie solară.
Advertisment
Însă, trebuie să ştii că este recomandat să folosești această cremă în fiecare zi. Când porţi tricouri, rochii sau ţinute care îţi descoperă părţi ale corpului, trebuie să ai grijă de pielea ta pentru a nu dezvolta pete albe.
După numeroase vacanţe petrecute la mare, Cristina s-a speriat la apariţia unor semne care îi creau disconfort. Totuși, ea este un caz fericit: a ajuns la dermatolog înainte să fie prea târziu.
Recomandări
„După o expunere îndelungată la soare am avut câteva pete pigmentare şi câteva aluniţe. Am fost la dermatolog, care mi-a recomandat un tratament pe care l-am urmat şi, astfel, am reuşit să scap”, mărturisește Cristina.
„Aplic o cremă cu factor de protecţie 50, 30, depinde. Chiar și iarna”, a adăugat Cristina.
Hipomelanoza: Explicația dermatologului
„Genul acesta de leziune reprezintă incapacitatea pielii de a se apăra împotriva agresiunii luminoase şi poate să apară o astfel de problemă la persoanele care au stat mult timp la soare de-a lungul vieţii.
De obicei, este o problemă a persoanelor vârstnice, dar am întalnit-o şi la persoane tinere, care au făcut solar sau care îşi petrec mult timp expuse la lumină.
E un semnal de alarmă, că a ajuns cât am stat de-a lungul timpului şi trebuie să stăm cu foarte multă precauţie şi măsură.
Din păcate, hipomelanoza gutată nu se recolorează”, a explicat Mihaela Leventer, Medic Dermatolog.
- Ion Cristoiu: Mi-e greu să mi-l imaginez pe Camil Petrescu spălînd scutece
- Marco Rubio a confirmat că 300 de vize ale studenților străini au fost revocate. Acțiunea e parte a eforturilor administrației Trump de a combate activitățile anti-israeliene
- Mark Carney declară că relația economică cu SUA s-a încheiat. Canada va trebui să reimagineze fundamental economia pentru a face față
- Vladimir Putin promite consolidarea poziției de lider global a Rusiei în regiunea arctică. „Planurile SUA cu Groenlanda sunt serioase”
- World Vision: Două treimi dintre fetele din România se simt judecate pentru cum se îmbracă. De ce soluții au nevoie tinerele
Partenerii noștri