- Ministrul Sănătăţii: România s-a înscris în sistemul european pentru vaccin.
- România şi-a arătat interesul de a obţine vaccinul prin Alianţa Europeană pentru Vaccinuri, coordonată de 4 ţări.
- Rafila: 4 ţări vor finanţa cercetările legate de dezvoltarea unui nou vaccin de către firma Astra Zeneca.
- Preşedintele Comitetului de Vaccinologie: vaccinul de la Oxford a intrat în faza 3 de dezvoltare.
Ministrul Sănătăţii te-a anunţat recent că România s-a înscris în sistemul european pentru vaccin şi că astăzi va continua discuţiile cu reprezentantul firmei care produce vaccinul.
Cum ar putea concret să obţină România vaccinul?
Gigantul farma Astra Zeneca a anunţat recent că a semnat un acord cu Alianţa Europeană pentru Vaccinuri (IVA), care este coordonată de Germania, Franţa, Italia şi Olanda, ţări care finanţează substanţial cercetarea pentru vaccinul anticoronavirus care va fi făcut în colaborare cu Universitatea Oxford.
Alianţa Europeană pentru Vaccinuri se angajează să ofere acces echitabil tuturor ţărilor membre ale UE care doresc să participe la această iniţiativă. Până acum Malta, Bulgaria şi România şi-au manifestat interesul în acest sens.
România ar putea obţine vaccinul prin acest mecanism, însă deocamdată autorităţile de la noi nu au specificat concret cu ce sumă vom susţine şi noi partea de cercetare pentru vaccin.
Cert este că, pe viitor, România ar putea obţine vaccinul fie prin acest mecanism coordonat de cele 4 ţări, fie dacă cei din Comisia Europeană fac alt tip de parteneriat astfel încât ţările membre să aibă acces la vaccin.
Oricum ar fi, trebuie să nu ratăm startul!
„Aceste ţări vor finanţa cercetările legate de dezvoltarea unui nou vaccin de către firma Astra Zenecca, cu o sumă de circa 750 de milioane de euro, în scopul rezervării a unei cantităţi între 300 şi 400 de milioane de doze care ar urma să fie folosite de cele 4 ţări şi de orice altă ţară membră a Uniunii Europene dacă doreşte să se alăture acestui demers”, a declarat Profesorul Alexandru Rafila.
„Până în acest moment, există cel puţin 10 vaccinuri pe care OMS le-a publicat pe site-ul său, care se află în această fază de testare. Unul dintre ele se află chiar în faza 3 de dezvoltare, sau începe faza 3: este vorba despre cel de la Oxford, care urmează să fie produs în parteneriat cu o firmă cu capital european”, afirmă Doctor Gindrovel Dumitra, coordonatoorul Grupului de Vaccinologie din Ministerul Sănătăţii.
- Trump afirmă că Netanyahu „nu are de ales” decât să accepte orice acord între SUA și Iran: „Eu iau toate deciziile. Nu este el cel care decide”
- BREAKING. Israelul ripostează la atacurile Iranului, deși Trump i-a cerut lui Netanyahu să amâne atacul pentru a continua negocierile. Explozii au fost auzite la Teheran / Iranul răspunde cu noi atacuri asupra Israelului
- Războiul din Iran a atins pragul de 100 de zile: Strâmtoarea Ormuz este încă blocată, iar Trump amenință cu reluarea bombardamentelor. Cum a fost afectată economia mondială și pe ce se focusează acum investitorii
- Alexander Zverev a câștigat Roland Garros 2026, primul titlu de Grand Slam din carieră
- Naționala de fotbal a Iranului ar putea fi singura echipă de la Campionatul Mondial FIFA 2026 care să intre și să părăsească SUA în aceeași zi, pe fondul restricțiilor provocate de război