România primește joi aproximativ 130.000 de doze de vaccin anti-COVID AstraZeneca

Vaccin AstraZeneca în doza, în cutie.

Joi, 13 mai 2021, România primește 129.600 de doze de vaccin AstraZeneca. Dozele de vaccin anti-COVID vor fi transportate la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”.

Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în Bucureşti pe cale terestră.

Dozele vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional.

Până în prezent, România a recepţionat 2.201.200 doze de vaccin produse de compania farmaceutică AstraZeneca, iar începând cu data de 15 februarie, 657.318 au fost deja utilizate.

Exit mobile version