• România va primi 4% din prima tranșă de vaccin, care se ridică la 30 de milioane de doze
  • Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru a declarat țara noastra primi 1.290.000 de doze
  • Primele persoane care vor beneficia de vaccin sunt cele vulnerabile, precum și cadrele medicale, cadrele didactice sau lucrătorii din prima linie

Ministrul Sănătăţii a declarat joi că prima tranşă, de aproape 1.300.000 de doze de vaccin anti-COVID-19 va fi destinată cadrelor didactice, personalului medical şi persoanelor vulnerabile. Acesta a solicitat Comisiei Europene vaccinuri pentru jumătate din populaţia României, adică peste 10 milioane de persoane ar trebui să facă acest vaccin.

Comisia Europeană a semnat primul contract pentru cumpărarea unui vaccin anti-coronavirus. Contractul a fost semnat cu compania farmaceutică AstraZeneca pentru achiziţia a 300 de milioane de doze din vaccinul anti-Covid-19 dezvoltat de această companie şi aflat în acest moment în fază experimentală.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
TEHERAN: IRAN NU PLĂNUIEȘTE UN RĂSPUNS
TAYLOR SWIFT CÂNTĂ DESPRE GÂNDURILE SUICIDARE
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA