Românii plătesc pentru incompetenţa statului. Preţul unei zile pierdute de vaccinare cu AstraZeneca

Vaccinarea cu AstraZeneca a intrat în impas. Statul plăteşte pentru această campanie eşuată aproximativ 275.000 de lei pe zi, şi asta doar pentru plata personalul din centrele de vaccinare. Personal care, de o lună, mai mult stă decât lucrează. Aşa se întâmplă şi cu un centru AstraZeneca din Timişoara.

„A fost foarte aglomerat. Primăria ne-a ajutat să ajungem la cinci fluxuri şi la scurt timp am ajuns la șapte fluxuri, fiind practic ocupaţi cu peste 400 de pacienţi pe zi. Astăzi avem acelaşi număr de fluxuri goale. Nu sunt pacienţi. Am avut doar trei pacienţi şi mai aşteptăm încă trei”, a spus Geta Raţ, medic.

Numai la acest centru, cheltuielile cu personalul se ridică la peste 8.000 de lei pe zi, iar de jumătate de lună, media vaccinurilor administrate este de 9 pe zi. Un calcul simplu arată că statul plăteşte cam 800 de lei pentru o doză.

„Am avut oameni care au dorit să se programeze şi aflând că se vaccinează cu AstraZeneca, au renunţat. Suntem la programul de lucru conform graficului. Nu putem pleca, dacă aşa e planificat. Nu am luat decizia de a scurta programul. Funcţionăm la program normal, de la ora 8:00 la ora 20:00”, a declarat Ştefan Stanciu, coordonator la un Centru de Vacinare AstraZeneca.

Situaţia se repetă în fiecare centru de vaccinare AstraZeneca şi nu de o zi, două, ci de aproape o lună. Numărul vaccinărilor cu AstraZeneca a scăzut cu până la 75%, iar autorităţile nici nu reduc numărul de fluxuri, nici nu livrează alte vaccinuri în aceste centre.

Costuri cu personalul în 61 de centre X 3,5 fluxuri

Doze administrate la centrul STPT

Exit mobile version