• Banii colectați din CASS acoperă mai puțin de jumătate din cheltuielile totale ale sistemului de sănătate, într-un an – 42,66%.
  • Contribuția la asigurările de sănătate este plătită, însă, doar de 35% dintre români.
  • A doua cea mai importantă sursă de finanțare a sistemului de sănătate este reprezentată de plățile directe din buzunarul pacienților.

Peste 30% din cheltuielile totale din sistemul de sănătate din România sunt suportate, în fiecare an, de pacienți, sub formă de plăți directe, atunci când au nevoie de servicii medicale. Alexandru Rafila admite că, potrivit criteriilor OMS, o astfel de cifră plasează pacienții români într-o „zonă de vulnerabilitate” și „pune în pericol, până la urmă, accesul la servicii de sănătate”.

Chiar dacă reprezintă sursa numărul 1 de finanțare a sistemului de sănătate, banii colectați din contribuția la asigurările sociale de sănătate (CASS) acoperă mai puțin de jumătate din cheltuielile totale ale sistemului de sănătate, într-un an – 42,66% – arată studiul.

Contribuția la asigurările de sănătate este plătită, însă, doar de 35% dintre români. „Există un dezechilibru între numărul de contributori și beneficiarii exceptați de la plata contribuției”, au constatat autorii studiului „Transparența banilor din sistemul medical românesc”.

Recomandări

ROMÂNIA NU TRIMITE TRUPE
GROENLANDA NU ÎI VREA
DRILL, SEBI, DRILL!
FIGHT FIRE WITH FIRE
CE SE ÎNTÂMPLĂ CU PNRR?
RUTTE ÎL AMENINȚĂ PE PUTIN

A doua cea mai importantă sursă de finanțare a sistemului de sănătate este reprezentată de plățile directe din buzunarul pacienților (Out-of-pocket – OOP), estimate la 30,05% din totalul cheltuielilor.

Sursele de finanțare ale sistemului de sănătate din România:

  • CASS (contribuția la asigurările sociale de sănătate) – 42,66%
  • Cheltuieli directe suportate de pacienți din propriul buzunar (Out of pocket) – 30,05%.
  • Bugetul de stat – 20,48%
  • Taxa clawback – 4,54%
  • Abonamente de sănătate (clinici private) – 0,98%
  • Bugetele locale ale Unităților Administrativ Teritoriale – 0,65%
  • Asigurări private – 0,46%
  • Alte scheme – 0,19%.

Citește și