Sechelele cu care pot rămâne pacienții vindecați de coronavirus. Recomandările medicilor

Mulți dintre pacienții vindecați de Covid rămân cu oboseală și dificultăți respiratorii. Mai ales cei care au avut o formă medie sau severă a bolii. Simptomele pot să persiste chiar și două luni. Asta arată un studiu al medicilor români, care au evaluat CT-ul pulmonar al pacienților.

„Aceste leziuni constituie un factor mare de risc pentru aceşti pacienţi, mai ales dacă se suprapun şi pe alte afecţiuni preexistente. Cred că în următorii 2-3 ani toată această populaţie care a făcut o formă medie sau severă trebuie monitorizată”, a declarat Gheorghe Iana, medic primar radiologie și imagistică medicală.

Din acest motiv, medicii recomandă un control pulmonar imediat după vindecare, chiar și pacienților asimptomatici. Asta ca să evite și alte probleme care pot apărea în timp.

„Un pacient cu o capacitate respiratorie redusă datorită unor leziuni va dezvolta alte suferinţe în timp. Există riscul ca anumite suferinţe ulterioare să fie generate de această suferinţă primară nedepistată la timp”, a adăugat medicul Gheorghe Iana.

Modul cel mai sigur prin care o persoană poate vedea dacă i-au fost afectați plămânii este examaminarea CT. Care arată și cât de gravă e situația, astfel încât medicii să găsească tratamentul adecvat.

Exit mobile version