• Până pe 21 martie 2021, în România s-au făcut 1034 de secvențieri.
  • Secvențierea este un proces complex și costisitor și se face în doar 4 laboratoare.
  • Cele mai multe secvențieri din România au fost realizate într-un laborator privat.
  • Marea Britanie are cea mai mare capacitate de secvenţiere din lume.

La începutul anului, România descoperea pentru prima oară tulpina britanică a noului coronavirus la un pacient.
După 3 luni, această variantă a fost depistată la peste jumătate din numărul total de secvenţieri. Secvențierea este o analiză genetică de ultimă generație. La un laborator privat din România ajung săptămânal peste 1000 de probe pentru această procedură.

Dumitru Jardan, biolog: „Secvențierea înseamnă că noi aflăm înșiruirea și vedem tot genomul virusului. Tot protocolul durează 3-4 zile lucrătoare. Secvențierile sunt scumpe. Factorul economic este primordial.”

În plin val trei, infecţionistul Octavian Jurma spune că încă subevaluăm situaţia pandemică de la noi din ţară. El îţi spune că este vital să creştem capacitatea de testare şi secvenţiere în toate judeţele, în mod egal.

Octavian Jurma, infecționist: „Deci pandemia la noi e mult subevaluată și se vede și din numărul mare de internări în spital și în ATI unde lucrurile nu mai pot. Cu cât amâni niște măsuri, cu atât ele trebuie să fie mai drastice și au efecte mai mici. Cu cât tratezi mai repede, cu atât prețul e mai mic”

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI

Marea Britanie are cea mai mare capacitate de secvenţiere din lume. S-a oferit chiar să ajute ţările care nu pot analiza probele, pentru ca pandemia să fie mai bine gestionată. Britanicii cred în importanţa secvenţierii şi alocă noi resurse pentru asta. Între timp, păstrează un ritm alert de vaccinare.

Sharon Peacock, președinte UK Genomics Consortium: „Secvențierea SARS-COV2 2 este vitală. Este vitală, astfel încât să putem înțelege ce variante circulă atât în ​​Regatul Unit, cât și în întreaga lume și, prin urmare, implicațiile acesteia asupra dezvoltării vaccinului și a modului în care ar trebui să adaptate vaccinurile, astfel încât să fie pe deplin eficiente împotriva variantelor care apar.”