• La Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța s-a organizat primul centru de vaccinare
  • Personalul medical a simulat astăzi toată procedura
  • 60 de medici și asistente vor primi vaccinul anti-COVID, mâine, la Constanța

S-au încheiat pregătirile pentru vaccinare la Constanța. La Spitalul de Boli Infecțioase s-a organizat primul centru de vaccinare, iar personalul medical a simulat astăzi toată procedura. Mâine, 60 de medici și asistente vor primi vaccinul anti-COVID.

Decanul de vârstă al medicilor activi din infecțioase, Sorin Rugină, este primul medic care se vaccinează mâine la Constanța. Nu este prima campanie de vaccinare la care ia parte. În 1977, Sorin Rugină își alegea specializarea ”boli transmisibile și epidemiologie”, în urma epidemiei de variolă.

Sorin Rugină, medic coordonator campanie de vaccinare: „Desigur că și visul nostru pentru virusul acesta și cele care vor mai apărea este să le scoatem din circulație. Iată avem în sfârșit arma cu care putem să încercăm să combatem pandemia cu adevărat, pentru că până acum am fost în defensivă, doar ne-am apărat.“

Știi că asistentele medicale au o experiență vastă și au vaccinat mii de pacienți. Însă emoția este mare, pentru că momentul de mâine e perceput ca unul istoric.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
UNDE MERGI AZI?
TEHERAN: IRAN NU PLĂNUIEȘTE UN RĂSPUNS
INS: PIAȚA REZIDENȚIALĂ SCADE
TAYLOR SWIFT CÂNTĂ DESPRE GÂNDURILE SUICIDARE

Mihaela Ianoș este una dintre asistentele care se vor vaccina mâine. Ea lucrează în Spitalul de Boli Infecțioase de 14 ani. În toată această perioadă a avut grijă de colegele de serviciu care au contractat virusul Sars-Cov2 și de părinții bolnavi ai acestora. Din păcate a fost nevoită să-i ducă pe ultimul drum, pe unii dintre colegii ei, răpuși de virus.

Mihaela are un băiat în vârstă de 22 de ani și o fată în vârstă de 25 de ani, care abia așteaptă ca ea să se vaccineze pentru ca viața lor să revină la normal.

Mihaela Ianoș, asistent medical: „Sigur că se vor vaccina și chiar sunt încântați, pentru că, pentru fată vaccinul ține de locul de muncă, nu poate să profeseze dacă nu are vaccinul. Iar pentru băiat la fel, este student și în cadrul colectivității își dorește să înceapă cursurile“.

La Constanța 155 de cadre medicale care luptă în linia întâi cu virusul Covid-19 vor fi imunizate în primele trei zile de vaccinare.