• Fostul reprezentant al României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Alexandru Rafila, a explicat luni că expertul OMS va rămâne în ţara noastră cel mai probabil două luni.
  • Reprezentantul OMS va oferi asistenţă tehnică, ajutând statul în implementarea programelor de gestionare a pandemiei.
  • În cursul zilei de luni va avea loc o teleconferință a INSP cu Organizatia Mondială a Sănătății pentru a discuta modalitățile prin care aceștia ne pot ajuta.

Alexandru Rafila a fost întrebat, luni, dacă era atât de necesară intervenţia OMS în România, iar fostul reprezentant al Organizaţiei a explicat că situaţia din ţară este „cea mai gravă din Europa”.

„E cea mai gravă din Europa (…). Gândiţi-vă că Biroul Regional pentru Europa are 53 de state membre şi în România situaţia este cea mai gravă din cele 53 de state membre. Avem cea mai mică acoperire vaccinală probabil dintre statele membre şi probabil numărul cel mai mare de cazuri şi mortalitatea cea mai mare (…). Demersul este unul prin care se acordă asistenţă tehnică statelor membre. Acest lucru este normal să se întâmple, dar sugestiile Organizaţiei, fie că discutăm de campania de vaccinare, fie că discutăm de modul în care trebuie gestionată pandemia în acest moment, sunt orientative, sunt autorităţile naţionale responsabile să ia deciziile. Nu poate să ia Organizaţia în numele unei ţări membre. Nu se întâmplă niciodată aşa. Dânşii spun punctul de vedere din perspectiva sănătăţii publice, ajută cu experţi pe diferite domenii, pentru că această campanie de vaccinare, mai ales în România, trebuie abordată şi din punct de vedere sociologic, antropologic, cultural”, a spus Alexandru Rafila, la Antena 3.

Prezennţa unui expert al OMS în România nu este „ceva nefiresc”, însă indiferent de sfaturile pe care le va da, „nu pot să substituie acţiunea, decizia şi implicarea autorităţilor naţionale”.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
UNDE MERGI AZI?
TEHERAN: IRAN NU PLĂNUIEȘTE UN RĂSPUNS
INS: PIAȚA REZIDENȚIALĂ SCADE
TAYLOR SWIFT CÂNTĂ DESPRE GÂNDURILE SUICIDARE

„La noi de 5 – 6 luni de zile vedem că nu există niciun fel de implicare. Am ajuns într-o situaţie fără precedent, locul 1 la toate capitolele şi personal sunt cel mai afectat de aceste sute de decese care se înregistrează zilnic şi pentru care nu există o perspectivă de scădere în următoarele săptămâni, tocmai din cauza modului în care nu s-a gestionat pandemia în lunile şi săptămânile precedente”, a mai spus fostul reprezentant al României la OMS.

Acesta a explicat că expertul pentru situaţii de urgenţă al OPMS va sta probabil două luni în România.