Spitale pline şi medici epuizaţi. Bolnavii nu mai pot fi îngrijiţi cum trebuie

Chiar dacă ești asimptomatic, tot trebuie să mergi la spital. Iar creșterea numărului de cazuri produce cozi.

Ambulanțele sunt pline de pacienți care au COVID-19. Bolnavii ajung în corturi, unul lângă altul, cum au stat şi în ambulanţă. Sunt consultaţi, iar cei cu comorbidităţi trebuie să facă şi o radiografie sau computer tomograf.
Și sunt trimişi înapoi acasă, tot cu ambulanţa.

Adelina Marinescu este doctor infecţionist la Spitalul Victor Babeş, din Timişoara. Spune că niciodată nu a văzut scene ca acum.

„Un pacient aici poate să stea între 4-8-10 ore. Stă destul de mult. De ce? Pentru că de cele mai multe ori, ambulanţele vin cu un flux masiv de pacienţi. Poate să vină 8-9-10 ambulanţe cu câte 10-15-20 de pacienţi odată.”

Voichiţa Lăzureanu este medic și critică această decizie. Spitalele se aglomerează şi îngreunează actul medical.

„Mi se pare aberantă această măsură acum, în momentul în care transmiterea comunitară este masivă, să trimiţi către Clinicile de Boli Infecţioase, sau către diverse Spitale de Boli Infecţioase, toţi pacienţii pozitivi.”

În Timiş, au fost raportate 155 de cazuri noi. În ultima lună au fost 2.055 de infectări cu coronavirus. La Spitalul Victor Babeş din Timişoara sunt 120 de locuri. 95% din paturile pentru COVID sunt ocupate. În secţiile de coronavirus sunt 25 de medici.

Exit mobile version