• 1.313 pacienți sunt internați la Terapie Intensivă, un record
  • În Iași mai există un singur pat disponibil la ATI
  • Spitalul modular de la Leţcani nu poate fi deschis, pentru că nu oferă condiţii nici pentru medici, nici pentru pacienţi

Situația epidemiologică din România este la cel mai grav nivel, de la începutul pandemiei. Ieri am înregistrat un record care te sperie. 1.313 de pacienți în stare gravă luptă în aceste momente în secțiile de terapie intensivă, iar toată această presiune se simte în spitale.

„Ultimele două zile au adus în urgenţă, cel mai frecvent cu Ambulanţa un număr mare de pacienţi cu suspiciune de infecţie cu SARS-CoV-2. Au fost 40 de pacienţi pe fiecare 24 de ore, ceea ce înseamnă o creştere similară cu ceea ce se întâmpla la sfârşitul lunii noiembrie, începutul lunii decembrie. Dintre aceştia 50 % sunt confirmaţi pozitiv şi un sfert dintre ei sunt pacienţi cu forme severe”, a spus Diana Cimpoeșu, medic-șef la UPU SMURD Iași.

Locuri prin spitale abia dacă se mai găsesc. În Iași, spre exemplu, în acest moment mai există un singur pat disponibil la Terapie Intensivă.

„Pentru Iaşi înseamnă o suprasolicitare a celorlalte spitale şi o scădere a accesibilităţii a pacienţilor non covid la servicii medicale. Soluţia pe care o avem pentru moment este să aducem Unitatea Intensivă Mobilă de la Botoşani, pe care încercăm să o montăm la Spitalul de Boli Infecţioase”, a adăugat medicul.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
TEHERAN: IRAN NU PLĂNUIEȘTE UN RĂSPUNS
TAYLOR SWIFT CÂNTĂ DESPRE GÂNDURILE SUICIDARE
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA

Spitalul modular de la Leţcani ar putea fi una dintre soluțiile salvatoare. Dar unitatea care a costat 13 milioane de euro nu poate fi deschisă, pentru că nu oferă condiţii nici pentru medici, nici pentru pacienţi.

„Ar însemna un act medical supus unui risc cu care noi nu suntem de acord”, a declarat Florin Roșu, manager la Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” Iaşi