• Potrivit studiilor, un american de rând este expus la niveluri de bisfenol A (BPA) de 5.000 de ori mai mari decât cele considerate, în prezent, sigure de către Uniunea Europeană.
  • Principala sursă de expunere la BPA este prin ambalajele alimentare din plastic și metal.
  • O petiție trimisă către Administrația Alimentelor și Medicamentelor din SUA (FDA) cere limitarea utilizării BPA, pentru că reprezintă un „risc ridicat pentru sănătatea” americanilor de toate vârstele.

Potrivit studiilor, un american de rând este expus la niveluri de bisfenol A de 5.000 de ori mai mari decât cele considerate, în prezent, sigure de către Uniunea Europeană.

Bisfenol A, cunoscut sub denumirea de BPA, este un compus chimic folosit în producerea de material plastic. Acesta se găsește în majoritatea ambalajelor pentru mâncare și băuturi, în sticlele în care se îmbuteliază apă și chiar în unele conserve, ceea ce a determinat un apel pentru impunerea unor noi limite în utilizarea acestuia.

Această substanță chimică imită estrogenul și este legată de o serie de probleme grave de sănătate, inclusiv cancer, imunotoxicitate, toxicitate neurologică, afecțiuni ale glandelor mamare și modificări comportamentale printre altele.

Recomandări

DATORIA PUBLICĂ A ROMÂNIEI CREȘTE
ROMÂNI EVACUAȚI DIN GAZA
MACRON A IEȘIT LA ATAC
CÂTE LOCUINȚE DEȚINE TAYLOR SWIFT?
RECONSTRUCȚIA FACIALĂ A UNEI FEMEI DE 75.000 DE ANI
CEI MAI BOGAȚI OAMENI DIN SUA

Într-o petiție trimisă, săptămâna trecută, către Administrația Alimentelor și Medicamentelor din SUA (FDA), avocații consumatorilor și oamenii de știință din domeniul siguranței alimentare, conduși de Environmental Defense Fund (EDF), au avertizat că analiza, din decembrie, a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA) arată, în mod clar, că nivelurile de expunere la BPA, în SUA, reprezintă un „risc ridicat pentru sănătatea” americanilor de toate vârstele și solicită limitarea utilizării BPA.

„FDA are obligația de a ne proteja de substanțele chimice toxice care pot intra în contact cu alimentele noastre”, a declarat Maricel Maffini, coautor al petiției. „Aceste noi descoperiri ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru FDA și pentru noi toți că sănătatea noastră este în pericol dacă nu luăm măsuri rapide pentru a limita cantitatea de BPA care poate intra în contact cu alimentele noastre”.

Petițiile grupurilor de consumatori au avut succes în ultimii ani

FDA a fost de acord cu o petiție din 2016, condusă de Environmental Defense Fund, care solicita interzicerea utilizării substanțelor perfluoroalchilate și polifluoroalchilate (PFAS) în ambalajele alimentare, deși nu a răspuns la o petiție din 2021 pentru interzicerea tuturor PFAS.

Grupa substanțelor perfluoroalchilate și polifluoroalchilate (PFAS) este o grupă de substanțe chimice sintetice utilizate pe scară largă care, cu timpul, se acumulează în organismul uman și în mediu. Se mai numesc și „substanțe eterne”, fiind extrem de persistente în mediu și în corpul uman și pot cauza probleme de sănătate precum tulburări hepatice, boli tiroidiene, obezitate, probleme de fertilitate și cancer.

O petiție din 2015, condusă de EDF, pentru interzicerea a șapte arome alimentare cancerigene a dus la interzicerea, de către FDA, a substanțelor în 2018.

Cu toate acestea, abordarea FDA cu privire la BPA a fost, adesea, în dezacord cu cea a oamenilor de știință din mediul academic, cu avocații consumatorilor, cu Programul Național de Toxicologie al SUA și cu propriile comitete consultative ale FDA, a spus Maffini.

„În timp ce aceste grupuri au constatat, în mod constant, că BPA reprezintă o amenințare pentru sănătate, FDA a minimalizat pericolele și s-a bazat pe metode științifice inadecvate pentru a ajunge la concluziile sale”, a spus Maffini.

„FDA are la dispoziție 180 de zile pentru a răspunde la petiție, deși poate dura mai mult în cazul unor probleme complexe”, a spus Maffini.