STUDIU. Căldura și poluarea aerului pot fi o combinație mortală pentru persoanele în vârstă

bătrâni

bătrâni

Căldura și poluarea aerului pot fi o combinație mortală pentru persoanele în vârstă, potrivit unui nou studiu american citat de UPI.

Studiul a fost realizat de cercetătorii de la Universitatea din California de Sud.

Temperaturile ridicate și poluarea aerului vor crește pe măsură ce planeta se încălzește, iar numărul deceselor va crește în paralel, avertizează experții.

Sunt mai frecvente incendiile de vegetație care provoacă poluare, iar focul izbucnește în zile din ce în ce mai călduroase. În viitor, vor deveni mai multe”, este de părere cercetătorul principal, Dr. Mostafijur Rahman de la University of Southern California.

Căldura extremă și poluarea aerului cresc riscul de deces, iar combinația dintre cele două îl crește exponențial, a precizat specialistul.

Zilele extrem de călduroase cresc probabilitatea de deces cu puțin peste șase procente. În cazul celor cu un nivel ridicat de poluare atmosferică, acest risc crește cu cinci procente. În zilele în care se combină temperaturile ridicate și smogul, probabilitatea de deces crește cu 21%, a precizat Rahman.

Echipa sa a analizat 1,5 milioane de decese în statul California, care au avut loc între 2014 și 2019. De asemenea, au folosit informații despre temperatura aerului și nivelurile de particule fine PM 2,5. Acestea sunt cunoscute ca fiind cauza unor probleme de sănătate.

Oamenii de știință au descoperit că, în zilele cu temperaturi ridicate și poluare atmosferică intensă, riscul de deces din cauza problemelor cardiace crește cu 30%, iar cel al problemelor respiratorii cu 38%.

Atunci când temperaturile aerului sunt foarte ridicate, persoanele de peste 75 de ani suferă cel mai mult, iar posibilitatea de deces crește cu 36%, în comparație cu un risc crescut cu 8,5% în cazul celor cu vârsta de până la 75 de ani și sub această vârstă.

Decesele sunt cele mai frecvente la persoanele în vârstă care suferă de insuficiență cardiacă și pneumonie. Rahman și echipa sa sugerează că, atunci când căldura și poluarea aerului sunt foarte ridicate, inflamația și stresul oxidativ cresc, pe lângă problemele de reglare a temperaturii corpului.

Datele studiului sunt publicate online în American Journal of Respiratory and Critical Care Medicine.

Exit mobile version