Studiu: Copiii vegetarieni au şanse mai mari să fie subponderali

copii vegetarieni sursă foto - Flickr
  • O greutate sub cea normală poate fi un semn de malnutriţie şi poate indica faptul că dieta nu este suficientă.
  • La începutul studiului, 248 de copii (inclusiv 25 de vegani) erau vegetarieni, iar alţi 338 de copii deveniseră vegetarieni în timpul studiului. 
  • Copiii au fost urmăriţi, în medie, aproape trei ani.

Copiii care au o dietă vegetariană şi copiii care consumă carne sunt similari în ceea ce priveşte creşterea, înălţimea şi valorile nutriţionale, dar copiii vegetarieni au şanse mai mari de a fi subponderali, potrivit unui studiu publicat luni în revista „Pediatrics”.

În ultimii 20 de ani, am observat o popularitate tot mai mare a dietelor pe bază de plante şi o schimbare a mediului alimentar, cu un acces mai mare la alternativele pe bază de plante, însă nu am văzut cercetările privind rezultatele nutriţionale ale copiilor care urmează o dietă vegetariană în Canada„, a declarat Dr. Jonathon Maguire, autorul principal al studiului şi pediatru la Spitalul St. Michael’s Hospital of Unity Health Toronto, într-un comunicat de presă, conform CNN.

Autorii au folosit date adunate de la aproape 9.000 de copii cu vârste cuprinse între 6 luni şi 8 ani care au participat la un program între anii 2008 şi 2019. Detaliile privind dietele pe care aceşti copii le aveau au fost furnizate de părinţii lor.

Cercetătorii au măsurat indicele de masă corporală, greutatea, înălţimea, nivelul de colesterol, trigliceridele, nivelul de vitamina D şi nivelul de feritină serică ale participanţilor. Feritina este o proteină celulară care stochează fierul şi permite organismului să folosească fierul atunci când este necesar.

La începutul studiului, 248 de copii (inclusiv 25 de vegani) erau vegetarieni, iar alţi 338 de copii deveniseră vegetarieni în timpul studiului. Copiii au fost urmăriţi, în medie, aproape trei ani.

Nu au existat diferenţe semnificative între copiii vegetarieni şi cei non-vegetarieni în ceea ce priveşte valorile standard ale indicelui de masă corporală, înălţime, nivelul feritinei serice şi nivelul vitaminei D.

Cu toate acestea, copiii vegetarieni aveau aproape şanse suble de a fi subponderali decât copiii non-vegetarieni.

Conform comunicatului transmis de autorii studiului, o greutate sub cea normală poate fi un semn de malnutriţie şi poate indica faptul că dieta nu este suficientă pentru a susţine o creştere adecvată. Autorii nu au avut la dispoziţie detalii despre aportul sau calitatea dietei şi despre activitatea fizică – care ar putea influenţa creşterea şi nutriţia.

Studiile pe perioade mai lungi şi cu informaţii despre motivul pentru a deveni vegetarian – precum statutul socio-economic – ar fi utile pentru a înţelege legăturile dintre dezvoltarea copiilor şi vegetarianism, au spus autorii. Constatările evidenţiază „necesitatea unei planificări atente a dietei pentru copiii cu greutate insuficientă atunci când se iau în considerare dietele vegetariene”, a spus Maguire.

Copiii care erau subponderali atât în grupurile vegetariene, cât şi în cele non-vegetariene erau asemănători, erau mai mici ca vârstă şi de origine asiatică”, a declarat Amy Kimberlain, nutriţionist dietetician şi purtător de cuvânt al Academiei de Nutriţie şi Dietetică, neimplicată în studiu.

„Cu siguranţă, etnia ar fi putut juca un rol în constatarea greutăţii”, a declarat dr. Maya Adam, profesor asistent clinic în cadrul departamentului de pediatrie de la Stanford School of Medicine.

Copiii asiatici „erau probabil de origine est – indiană, de est, deoarece acest subgrup asiatic este mult mai probabil să practice vegetarianismul”, a declarat Dr. Maya Adam: „În India, diagramele de creştere a copiilor diferă de diagramele de creştere din SUA. O fetiţă medie de 5 ani din India ar trebui să cântărească 17 kilograme şi să aibă o înălţime de aproximativ 108 centimetri. În SUA, o fetiţă medie de 5 ani de aceeaşi înălţime este de aşteptat să cântărească 18 kilograme”.

Cu toate acestea, „este importantă monitorizarea copiilor pentru creşterea lor, indiferent de regimul alimentar”, a adăugat Kimberlain: „O dietă vegetariană poate fi o alegere sănătoasă pentru toţi copiii. Cheia este să te asiguri că este bine planificată. Cu ajutorul unui dietetician nutriţionist, creşterea copiilor poate fi monitorizată, precum şi nevoile lor de nutrienţi pentru a se asigura că aceştia sunt consumaţi în mod adecvat”.

Când bebeluşii şi copiii au o dietă vegetariană, părinţii ar trebui să asigure un consum regulat de ouă, produse lactate, produse din soia şi nuci sau seminţe, în plus faţă de legume, fructe, fasole şi linte, cereale şi uleiuri, recomandă actualul Ghid alimentar al americanilor.