• O cercetare pe un eșantion de peste 17 milioane de persoane din Anglia arată factorii care pot influența decesele de COVID-19.
  • Factorii care atrag atenția medicilor sunt: vârsta, sexul, condiția socială și economică, condițiile medicale suplimentare, rasa și etnia.
  • Medicii specialiști spun că, deși studiul scoate în evidență ceva ce poate fi văzut cu ochiul liber în toată lumea, faptul că există date oficiale în cadrul unui studiu amplu îi ajută să stabilească tipare și îi ghidează în situațiile viitoare.

În urma unei cercetări pe un eșantion de peste 17 milioane de persoane din Anglia s-au depistat mai mulți factori care influențează decesele de COVID-19, relatează New York Times.

Factorii care atrag cel mai mult atenția medicilor sunt:

  • Vârsta;
  • Sexul;
  • Condiția socială și economică;
  • Condițiile medicale suplimentare;
  • Rasa;
  • Etnia.

Studiul, cel mai amplu pe această temă până acum, a scos în evidență faptul că vârstnicii, minoritățile rasiale și etnice, dar și cei care au probleme de sănătate serioase se află în categoria celor mai vulnerabili în fața coronavirusului.

Recomandări

EMANUEL PÂRVU AJUNGE LA CANNES
S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
CUM ÎȚI PĂSTREZI CALMUL LA INTERVIU?
CE MĂNÂNC AZI?
PRINȚUL LOUIS A ÎMPLINIT ȘASE ANI
9/10 ANGAJAȚI SE CRED EXPERȚI IT

Uchechi Mitchell, un expert în sănătate de la Universitatea din Illinois, Chicago, a declarat că „Multe dintre informațiile pe care le prezintă acest studiu sunt deja știute de noi, experții în medicină. Însă știința este despre repetiție. Așadar, dimensiunea acestui studiu este un punct forte și este necesară continuarea documentării deceselor de COVID-19”.

Cercetătorii și-au concentrat studiul pe 40% dintre cetățenii Angliei. Cifrele arată că, pe o perioadă de trei luni, din 17.278.392 de persoane 10.926 au murit de COVID-19 sau de complicații care au legătură cu coronavirusul.

„Foarte multe studii anterioare s-au concentrat pe cei internați în spitale. Ceea ce este foarte important și folositor, însă ne dorim o imagine clară asupra tuturor. Vrem să vedem care sunt riscurile pentru toată lumea”, a declarat Doctorul Ben Goldacre de la Universitatea din Oxford.

Vârsta și sexul în situația îmbolnăvirilor cu COVID-19

Echipa lui Goldacre a identificat următoarele:

  • Pacienții cu vârste de peste 80 de ani sunt predispuși la moartea cauzată de COVID-19 de cel puțin 20 de ori mai mult decât cei de peste 50 de ani. Și de sute de ori mai mult decât cei de peste 40.
  • Bărbații sunt mai vulnerabili în fața coronavirusului decât femeile de aceeași vârstă;

Factorii economici – bolile pot fi legate și de situația financiară a oamenilor

Mai mult, studiul arată că unele condiții medicale precum diabetul, astm sever și un sistem imunitar compromis au fost strâns legate de veniturile mici ale oamenilor.

Pornind de la aceste date, cercetătorii au subliniat că șansele la viață ale unei persoane sunt direct proporționale cu factorii socioeconomici: cei săraci sunt mai predispuși la moarte decât cei care au o situație financiară decentă.

Avonne Connor, epidemiologist la Universitatea „John Hopkins” a declarat că aceste date nu fac decât să oglindească ceea ce putem observa cu ochiul liber atunci când citim despre cazurile din toată lumea.

Însă, Connor a precizat că „văzând aceste tipare într-un studiu atât de amplu, ne ajută să ne dăm seama mult mai bine cine este vulnerabil și cine nu”.

Rasa și etnia – factori care influențează infectarea cu COVID-19

Doi alți factori foarte importanți pe care studiul îi pune în prim plan sunt rasa și etnia. 11% dintre pacienții monitorizați de studiu sunt de culoare.

Persoanele de culoare și cei din sudul Asiei prezintă un risc mai mare de deces cauzat de COVID-19 decât pacienții albi.

Motivul pentru care cei de culoare sunt mai predispuși la deces decât albii este și faptul că trăiesc vieți pline de stres, iar atunci când au nevoie de îngrijire medicală întâmpină situații în care sunt refuzați.

În SUA, latinii și afro-americanii sunt de trei ori mai predispuși la infectarea cu coronavirus decât cei albi. Și de aproape de două ori mai predispuși la deces decât albii.

Mulți dintre aceștia lucrează în locuri aglomerate, precum fabricile sau pur și simplu nu pot lucra de acasă, deci nu se pot proteja corect. Unii dintre ei nu au o situație financiară fericită și locuiesc în case cu mai multe persoane din familie, mai ales cu bătrâni, iar riscul de infectare în acest caz este foarte mare.

Un medic a declarat că „Cred că ceea ce vedem aici este cât se poate de real și deloc surprinzător. Putem învăța foarte multe din studiul acesta și putem îmbunătăți. Ne dă foarte multe indicii despre ceea ce s-ar putea întâmpla pe viitor”.