Studiu: Ai mai multe șanse să te îmbolnăvești cu COVID-19 acasă, spun epidemiologii sud-coreeni. Cum te poți proteja

Studiu: Ai mai multe șanse să te îmbolnăvești cu COVID-19 acasă, spun epidemiologii sud-coreeni. Cum te poți proteja

Dacă nu locuieşti singur ai mai multe şanse să te imbolnăveşti acasă, decât pe stradă. Epidemiologii sud-coreeni au făcut un studiu pe 5.706 pacienţi infectaţi cu COVID-19, dar şi pe 59.000 de persoane care au intrat în contact cu aceştia.

Doar 2 din 100 de persoane s-au infectat în afara casei, în timp ce unul din 10 au luat COVID-19 de la cineva din familie.

Carmen Ghercă este din Iaşi şi este mama a doi copii, de 16 şi 24 de ani. Ea şi soţul ei s-au îmbolnăvit la serviciu, iar la scurt timp s-au infectat şi copiii.

Şi-au dat seama că ceva nu e în regulă când au făcut febră şi au avut dureri în gât. Specialiştii spun că există, totuşi, o soluţie, chiar dacă stăm cu mai multe persoane în aceeaşi casă.

„Cred că este mult mai uşor ca infecţia să se producă în familie, deoarece aici nu purtăm mască, nu suntem atât de atenţi cum suntem atât de atenţi ca în alte medii străine”, spune Carmen Ghercă.

„Dacă e confirmat pozitiv, categoric sunt măsuri care trebuie luate: izolarea acestuia într-o cameră, utilizarea unui grup sanitar… dacă nu se poate separat, în aşa fel după ce intră în acea încăpere să facă decontaminarea suprafeţelor. Bucătăria să nu fie utilizată în comun şi sunt 14 zile care trebuie respectate”, explică Doina Azoicăi, medic epidemiolog.

Exit mobile version