STUDIU. Cine face față mai bine variantei Delta, cei cu imunitate căpătată prin boală sau persoanele vaccinate cu ambele doze

Uniunea Europeană a încheiat un nou acord cu Pfizer. Va cumpăra alte 300 de milioane de doze de vaccin anti-Covid Foto: Profimedia
  • Cea mai mare analiză în timp real din lume– realizată pentru a compara imunitatea naturală.
  • Rezultatele obţinute de un grup de cercetători din Israel vin în contrast cu studiile efectuate în primele faze ale pandemiei.
  • Datele reprezintă veşti bune pentru pacienţii care au trecut cu succes peste Covid-19.
  • Rezultatele mai arată că protecţia oferită de o infecţie anterioară tinde să îşi piardă în timp din eficienţă.

Persoanele care au avut și s-au recuperat în urma unei infecţii cu SARS-CoV-2 din timpul primelor valuri ale pandemiei au şanse mai slabe de a contracta varianta Delta. Însă cei care au primit ambele doze ale vaccinului Pfizer/BioNTech nu vor avea aceleași șanse, notează Bloomberg.

Cea mai mare analiză în timp real din lume– realizată pentru a compara imunitatea naturală (dobândită în urma unei infecţii anterioare) cu protecţia oferită de unele dintre cele mai potente vaccinuri disponibile în prezent – arată că reinfecţiile sunt mult mai puţin comune decât se estimase iniţial.

Rezultatele obţinute de un grup de cercetători din Israel vin în contrast cu studiile efectuate în primele faze ale pandemiei, care au susţinut că inocularea prezintă un grad mai bun de protecţie prin comparaţie cu o infecţie anterioară, însă studiile citate de publicaţia americană nu au putut lua în calcul varianta Delta.

Datele reprezintă veşti bune pentru pacienţii care au trecut cu succes peste Covid-19, însă scot în evidenţă provocările pe care le implică măsurile de controlare a pandemiei.

Oamenii vaccinaţi cu ambele doze create de Pfizer/BioNTech au avut de şase ori mai multe şanse de a fi infectaţi cu varianta Delta şi de şapte ori mai multe şanse să dezvolte un caz simptomatic decât cei care şi-au revenit în urma bolii.

„Analiza demonstrează că imunitatea naturală oferă o protecţie mai lungă şi mai puternică împotriva infecţiei, cazurilor simptomatice şi spitalizărilor generate de varianta Delta”, explică oamenii de ştiinţă.

Rezultatele mai arată că protecţia oferită de o infecţie anterioară tinde să îşi piardă în timp din eficienţă. Riscul unei infecţii cu varianta Delta pentru o persoană vaccinată este în prezent de 13 ori mai mare decât dezvoltarea unei a doua infecţii în perioada ianuarie-februarie 2021. Totuşi, vaccinarea cu cel puţin o doză a persoanelor infectate anterior cu coronavirus pare să stimuleze nivelul de protecţie.

*Datele citate de Bloomberg au apărut prima dată pe portalul medRxiv şi nu au fost revizuite de alţi specialişti.