Studiu CDC: Riscul de reinfectare este de două ori mai mare în cazul persoanelor care au făcut boala și nu s-au vaccinat

Medic care ține în mână o eprubetă de test COVID.

Riscul de reinfectare cu COVID-19 este de două ori mai mare în cazul persoanelo nevaccinate comparativ cu cele complet vaccinate, demonstrează un nou studiu publicat de Centrele americane pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC), citat de The Wall Street Journal.

Studiul a analizat aproape 250 de pacienți din Kentucky care au avut Covid-19 în 2020 și au fost testați din nou pozitiv între mai și iunie 2021. Autorii au comparat acești pacienți cu alte 500 de persoane care au avut, de asemenea, COVID-19 în 2020, dar nu s-au fost reinfectat până în iunie 2021.

Cercetătorii au descoperit că persoanele care nu au fost vaccinate au fost de 2,34 ori mai susceptibile de a fi reinfectate decât cele care au fost complet imunizate.

Dacă vă bazați pe faptul că imunitatea naturală vă va proteja, să știți că riscul de reinfectare este de două ori mai mare decât în cazul persoanelor care au decis să se vaccineze„, a declarat Daniel Griffin, șeful Secției de boli infecțioase din cadrul rețelei de furnizori de servicii medicale ProHealth New York, care nu a fost implicată în studiu.

Exit mobile version