Un focar de salmonella care a îmbolnăvit peste 600 de persoane din 37 de state americane a fost legat de diferite tipuri de ceapă de import, au declarat miercuri oficiali federali din domeniul sănătății, transmite CNN.

„Aruncați acasă orice ceapă neetichetată. Nu mâncați, nu vindeți și nu serviți ceapă roșie, albă sau galbenă importată din Mexic și distribuită în SUA de către ProSource Inc”, a avertizat Centrul american pentru controlul și prevenirea bolilor (CDC).

CDC a precizat că 652 de persoane au fost infectate cu salmonella, dintre care 129 au avut nevoie de spitalizare. Nu a fost raportat niciun deces.

Recomandări

TRUMP ȘI ORBAN VOR SĂ FACĂ ALIANȚĂ
CE SPUNE MAȘINA TA DESPRE TINE?
UK AR TRIMITE SOLDAȚI ÎN GAZA
AVEM PRINTRE CELE MAI MICI PREȚURI LA ENERGIE
CUM S-AU CUNOSCUT WILLIAM ȘI KATE?
UNDE SUNT INVESTIȚIILE LUI CIOLACU?

„Datele epidemiologice și de urmărire arată că una dintre sursele de infecții în acest focar sunt cepele întregi roșii, albe și galbene importate din Chihuahua, Mexic, și distribuite în Statele Unite de ProSource Inc”, a precizat CDC într-un comunicat.

Mai multe persoane care au contractat salmonella au mâncat ceapă la același restaurant, potrivit interviurilor epidemiologice efectuate de CDC.

Numărul de persoane bolnave de acest focar de salmonella este probabil mai mare decât cel raportat și este posibil ca focarul să nu fie limitat la statele raportate, a precizat CDC.

„Acest lucru se datorează faptului că multe persoane se recuperează fără îngrijiri medicale și nu sunt testate pentru Salmonella”, a precizat agenția.

Pe lângă faptul că trebuie să arunce ceapa, oamenii ar trebui să spele suprafețele cu care a avut loc contactul și să se adreseze unui medic dacă apar simptome severe de salmonella.

Ce simptome are salmonella

Simptomele includ diaree cu sânge și febră mare, vărsături extinse și semne de deshidratare, care încep de obicei între șase ore și șase zile după infectare, potrivit CDC.

Oficialii federali din domeniul sănătății investighează în continuare pentru a determina dacă alte cepe și furnizori au legătură cu acest focar.

Se estimează că în SUA apar anual 1,35 milioane de cazuri de Salmonella, cu aproximativ 420 de decese, potrivit CDC. Infecția are loc, de obicei, prin consumul de alimente contaminate cu fecale de animale.

Anul trecut, ceapa a fost, de asemenea, cauza unui focar de salmonella care a infectat 640 de persoane din peste 40 de state.

Tot anul trecut, cel puțin 55 de persoane s-au îmbolnăvit în 12 state diferite după ce un focar de salmonella a fost legat de ciupercile uscate din urechea de lemn, a precizat CDC. Iar piersicile și produsele lor au fost retrase în 2020, după ce 101 persoane s-au îmbolnăvit în 17 state de otrăvire cu salmonella legată de aceste fructe.