• NYT: Informaţiile despre cazuri de reinfectare cu noul coronavirus generează preocupare
  • Însă, experții spun că riscurile reinfectării cu noul coronavirus sunt extrem de reduse
  • Specialist: „Eu aş spune că reinfectarea este posibilă, dar improbabilă, s-ar putea întâmpla foarte rar”

Sigur ți-ai pus și tu, măcar o dată, întrebarea dacă te poți reinfecta cu Covid-19, după ce ai fost vindecat. Ei bine, reinfectarea cu noul coronavirus este improbabilă, afirmă specialişti citaţi de cotidianul The New York Times, explicând că, în cazurile reapariţiei rezultatelor pozitive la teste, este vorba de aceeaşi boală, care nu se vindecase total.

Relatările sunt alarmante. O femeie din Los Angeles părea că se vindecase de Covid-19, dar, după câteva săptămâni, starea i s-a înrăutăţit, iar rezultatele analizelor au apărut din nou pozitive. Un medic din New Jersey a susţinut că unii pacienţi s-au reinfectat cu noul coronavirus, în timp ce un alt doctor a afirmat că unii oameni se confruntă cu recidivarea bolii, într-o formă mult mai severă.

Aceste informații generează stări de anxietate pentru unii oameni, care se tem că vor avea din nou Covid-19, vor avea simptome grave şi nu îşi vor mai reveni niciodată din coşmarul pandemiei. Aceste informaţii alimentează temerile că nu vor putea atinge imunitatea comunitară – situaţia finală, în care virusul nu va mai putea găsi suficiente victime pentru a mai reprezenta o ameninţare letală.

Recomandări

CINE VA PRELUA ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?
NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA

Însă relatările sunt doar informaţii fără dovezi despre reinfectare, potrivit experţilor care cercetează virusurile. „Nu am auzit de vreun caz în care acest lucru să fie demonstrat fără dubiu”, afirmă Marc Lipsitch, epidemiolog la Facultatea de Sănătate Publică T.H. Chan a Universităţii Harvard.

Alţi experţi oferă asigurări mai clare. Deşi se cunosc puţine lucruri despre coronavirus, la doar şapte luni de la începerea pandemiei, noul virus se comportă la fel ca multe altele, afirmă ei, exprimând încredere că imunitatea comunitară poate fi atinsă printr-un vaccin.

Poate fi posibil ca noul virus să afecteze de două ori aceeaşi persoană, dar este foarte improbabil ca acest lucru să se întâmple într-un interval scurt sau ca cineva să se simtă rău a doua oară, explică specialiştii. Mai probabil este ca unele persoane să aibă o infectare de lungă durată, cu manifestări la săptămâni sau chiar luni după expunerea iniţială.