Testul care depistează cancerul cu 4 ani înainte de primele simptome. Este în fază experimentală

- Testul determină alterări ale ADN-ului care pot duce la cancer.
- Studiul a fost făcut pe 123.000 de oameni, urmăriţi timp de 10 ani.
- Testul este încă în faza experimentală.
Pentru oncologi, un test care să depisteze cancerul în stadii incipiente ar fi o mină de aur. Şi se pare că momentul acela se apropie. Un test de sânge pus la punct de cercetătorii de la Universitatea din California poate detecta cancerul cu 4 ani înainte de apariţia primelor simptome.
Testul, aflat în fază experimentală, determină alterări ale ADN-ului care pot duce la cancer. Studiul a fost derulat vreme de 10 ani pe 123.000 de pacienţi cărora le-au fost recoltate probe de sânge.
Deocamdată, cercetătorii s-au concentrat asupta principalelor forme de cancer – stomacal, esofagian, colorectal, la plămâni şi la ficat – dar ar putea extinde cercetarea şi mai mult.
Cât de importantă este diagnosticarea timpurie a cancerului, îţi explică doctorul Bogdan Gafton de la Institutul de Oncologie din Iaşi.
„Ne va spune dacă are cancer într-o etapă iniţială, într-o etapă în care şansele de vindecare sunt mult mai mari decât dacă această neoplazie s-ar detecta într-un stadiu simptomatic. Şi, cu siguranţă, ar creşte foarte mult şansele de vindecare ale pacientului respectiv.
Un tratament care este aplicat într-un stadiu incipient al bolii are şanse să vindece pacientul într-o proporţie mult mai mare şi, mai mult, să fie mai puţin nociv pentru pacient, mai uşor de suportat”, a explicat doctorul Bogdan Gafton.
- WSJ: JD Vance i-a trimis o scrisoare unui lider iranian radical, la ordinul lui Trump, pentru a relansa negocierile. Statele Unite încearcă să oprească războiul
- Le Monde: Putin încearcă să profite de protestele violente din Franța. Cum manipulează rețelele rusești imaginile revoltelor
- Kremlinul anunță că liderii europeni vor fi excluși de la negocierile trilaterale Ucraina-Rusia-SUA: „Pot veni acolo dacă își cumpără bilete, dar nimeni nu îi invită la masa negocierilor”
- Călin Georgescu rămâne în arest preventiv. Curtea de Apel București a admis contestația DIICOT
- Armata SUA face pregătiri militare intensive pentru noi atacuri asupra Iranului, după alegeri. Trump: „Orice este posibil”