• În România există aproximativ 350.000 de bolnavi de Alzheimer.
  • Studiul din Suedia a examinat 340 de pacienţi cu insuficienţă uşoară a memoriei.
  • Psihiatrul Marcel Găină îţi spune că poţi încetini evoluţia bolii.

O analiză de sânge poate depista Alzheimerul cu până la 4 ani înainte de apariţia simptomelor. Cercetătorii de la Universitatea Lund, din Suedia, au dezvoltat un algoritm care combină datele dintr-un simplu test de sânge şi teste scurte de memorie. Noua metodă de diagnosticare a avut o acurateţe de 90%. Până la 30% din bolnavii de Alzheimer rămân nediagnosticaţi, spune profesorul Oskar Hannson. Depistarea precoce le-ar da pacienţilor şansa de a încetini evoluţia bolii.

Marcel Găină, medic psihiatru: „Dacă am avea programe de screening care să permită un raport foarte bun cost eficienţă şi cu o specificitate mare, adică să poate să identifice pacienţii care au boala Alzheimer, recoltând sânge, spre exemplu, prin intervenţii minore, atunci eu aş instaura tratamentul destul de devreme încât eficienţa acestuia să fie semnificativă.”

La fiecare trei secunde, cineva în lume dezvoltă demenţă, arată datele Institutului Naţional de Statistică. În 2019 erau peste 50 de milioane cu diferite forme de demenţă, iar numărul lor creşte încontinuu. Până în 2050 numărul lor ar putea depăşi 150 de milioane. Nu a fost descoperită metoda prin care poţi preveni boala, dar este important să-ţi foloseşti creierul, să citeşti şi să duci o viaţă echilibrată.

Marcel Găină, medic psihiatru: „E vorba de o igienă a somnului, de o îndepărtare de aceste obiecte care emit lumina albastră şi care împiedică secreţia de melatonină şi felul în care se desfăşoară, să avem măcar patru cicluri de somn
de o oră jumătate în fiecare noapte, dacă se poate între 22 şi 02.00″


România, ţara în care populaţia îmbătrâneşte, iar natalitatea scade, riscă să devină un loc al oamenilor fără memorie. În prezent, avem aproximativ 350.00 de bolnavi diagnosticaţi cu Alzheimer, mult peste media europeană.

Recomandări

CÂND ADERĂ MOLDOVA LA UE
CUM ÎNVINGE EUROPA CRIZA ENERGETICĂ
PRĂBUȘIREA PODULUI DIN BALTIMORE
CILLIAN MURPHY DEVINE VEGAN
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT