• Transplantul de celule stem este şansa la viaţă pentru cei bolnavi de leucemie
  • Pentru recoltarea de celule la naştere părinţii plătesc între 1.000 şi 1.500 de euro
  • În tratarea leucemiei, celulele recoltate la naştere pot să nu fie suficiente
  • În acest moment, 40 de pacienţi din România aşteaptă un donator compatibil de celule stem

Transplantul de celule stem îţi poate salva viaţa. De foarte multe ori, însă, pacientul găseşte foarte greu un donator. Salvarea poate veni foarte repede dacă la naştere i s-au recoltat pacientului celule stem din cordonul ombilical.

Andreea este mama unui băieţel de 5 luni şi a hotărât să urmeaze această procedură pentru a fi mai liniştită.

„În momentul în care m-am apropiat de naştere, am întrebat medicul ginecolog şi mi-a recomandat o anumită firmă care se ocupa de prelevarea celulelor stem. Ne-am gândit să recoltăm aceste celule pentru că suntem precauţi, ne-am gândit ca pe viitor copilul să aibă un back-up. Această şansă la viaţă costă şi nu toate famiile îşi permit să opteze pentru recoltarea acestor celule. Preţul recoltării acestor celule stem poate fi undeva între 1.000-1.500 de euro. Plata acestor celule stem se poate face în timp, timp de 18 ani lunar sau se poate plăti suma întreagă. Este mai convenabil să fie plătită suma pe loc decât în timp şi de aceea am ales să plătim aşa noi”, a povestit Andreea Ștefan.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Aceste celule stem nu sunt suficiente în cazul unei boli grave, aşa cum este leucemia. Astfel va fi nevoie şi de un donator din familie sau de un donator extern. Registrul naţional al donatorilor de celule stem este interconectat cu celelalte registre internaţionale, dar asta nu ajută întotdeauna.

„Căutând într-un registru internaţional, şansele sunt mai mici pentru cineva care este înrudit genetic cu un bolnav de aici. Timpul de căutare se alungeşte pentru că ar însemna să fie făcute testări după testări doar pentru a găsi ceva valid”, explică Elena Albu din cadrul Institutului Regional de Oncologie Iaşi.

Din 2013 şi până acum, în registru s-au înscris aproape 78.000 de voluntari, iar 40 de persoane aşteaptă un donator în acest moment. Alexandra a auzit întâmplător că se poate înscrie în registrul donatorilor de celule stem. Nu a fost nevoie să doneze până acum, dar este dispusă să o facă oricând.

„Nu mergi practic ca atunci când mergi să donezi sânge, te duci de câte ori vrei tu, nu, e posibilitate destul de mică să fii compatibil cu cineva, dar în cazul în care o să fii, e mai bine să fii acolo şi să fii înscris”, este de părere Alexandra Concita, voluntar.

Situația donatorilor în România

  • 303 pacienți transplantați
  • 40 de pacienţi în aşteptare
  • 77.876 total voluntari înscrişi, dintre care 2.488 în anul în curs