Tratamentul pentru Covid-19 la domiciliu, neschimbat de trei luni

Până acum, protocolul de tratament nu s-a schimbat, este valabil doar pentru cei care sunt în spital – dar cei mai mulţi bolnavi sunt acasă acum şi primesc de la medicii de familie recomandări pentru tratament simptomatic. Asta înseamnă medicamente care să le scadă febra, de exemplu şi, uneori, vitamine.

Merg la spital doar când se agravează boala, dar locurile în spital sunt din ce în ce mai puţine. Peste 12.000 de bolnavi de Covid-19 sunt în spitale.

Infecţionistul Adrian Marinescu, despre cum ar putea scădea presiunea asupra spitalelor: „Ar fi util ca, pe lângă tratamentul simptomatic, antiinflamator, să existe şi tratament antiviral. Asta ar înseamna ca medicii de familie să poară să prescrie şi medicamentul să existe în farmacii. Lucrurile ar trebui schimbate la nivel organizatoric. Putem, vorbi, de exemplu, de favipiravir. Ar fi o variantă bună, noi o folosim în spital, uşor de administrat. Ar mai fi arbidolul. Aici ar fi o discuţie, pentru că nu are reglemmentări clare la nivelul Uniunii Europene. E clar eficient, noi l-am folosit, dar trebuie văzut care este cadrul legal astfel încât el să poată fi folosit în farmacie.

Pe lângă favipiravir, ar mai putea fi folosit arbidolul. Aici ar fi o discuţie, pentru că nu are reglementări clare la nivelul Uniunii Europene. E clar eficient – România l-a folosit – dar trebuie văzut care este cadrul legal astfel încât el să poată fi folosit în farmacie.

Ministrul Sănătății Nelu Tătaru spune că lucrul acesta se întâmplă deja şi că medicii de familie pot prescrie favipiravir: „Comisia de Boli Infecţioase, împreună cu cea de terapie intensivă sunt cele care fac protocolul adaptat la un moment dat pe o evoluţie, pe experiment clinic, pe studiu clinic care ne arată beneficiile. În condiţiile în care consideră că acest beneficiu este şi poate fi folosit la nivelul UE va apărea şi în protocol.”

Protocolul României de tratament este neschimbat de trei luni. Ultima variantă a fost transmisă a fost atunci când se înregistrau în jur de 800 de cazuri pe zi.

Exit mobile version