Trei asistente medicale, de la spitalele din Slatina și Balș și de la Ambulanța Arad, au murit în ultimele 24 de ore, după ce au fost confirmate cu Covid-19, a anunțat marți Federația Solidaritatea Sanitară.

„În doar 24 ore, din nefericire, trei colege au pierdut lupta cu Covid-19 după ce, la rândul lor, au îngrijit și salvat zeci de pacienți de această boală”, a transmis federația.

Potrivit acesteia, este vorba de o asistentă medicală de 48 de ani de la Secția de Medicină Internă a Spitalului Județean de Urgență Slatina, care a murit marți, de o altă asistentă de 47 de ani de la Secția Boli Interne a Spitalului Orășenesc Balș și de o asistentă de 48 de ani de la substația Ineu a Serviciului de Ambulanță Județean Arad, ambele decedate luni.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
SCANDAL CU SÂNGE INFECTAT ÎN UK
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
APPLE ADUCE UN NOU MAGAZIN DE APLICAȚII
CE „MIAU” FĂCUT...

„Sacrificiul lor trebuie să constituie un ultim semnal de alarmă pentru autorități astfel încât să se asigure o protecție reală a salariaților din sistemul sanitar, o compensare adecvată a riscului pe care și-l asumă în această perioadă și un sprijin corespunzător urmașilor celor care plătesc tributul suprem în lupta cu această epidemie”, se arată într-un comunicat al Federației Solidaritatea Sanitară.

Conform acestuia, 6.652 de salariați din sănătate au fost confirmați până acum cu Covid, iar în rândul angajaților au fost înregistrate 42 de decese.