• Pe site-ul fals, o doză din vaccinul anti-Covid se vindea cu 30 de dolari.
  • Procurori federali: „Logo-ul, marcajele, culorile și textele din site-ul fals erau similare din punct de vedere vizual cu cel al companiei Moderna”
  • În realitate, inculpații nu dețineau nici o doză de vaccin.
  • Reprezentanții Moderna nu au reacționat deocamdată.

Trei bărbați din Baltimore, cu vârstele cuprinse între 22 și 25 de ani, sunt acuzați de procurorii federali că au creat o dublură a site-ului Moderna și vindeau vaccinuri anti-Covid cu 30 de dolari doza, transmite The New York Times.

Procurorii susțin că bărbații au creat un site web care se aseamănă cu cel al companiei farmaceutice de biotehnologie, Moderna, cu sediul în Cambridge, Massachusetts, care în decembrie a obținut aprobarea federală pentru distribuirea vaccinului Covid-19.

Site-ul autentic este modernatx.com, iar site-ul fake creat de bărbați, pe care autoritățile l-au închis ulterior, se numea modernatx.shop. Procurorii au declarat că codul sursă al domeniului fals a dezvăluit că creatorul său a folosit un instrument pentru a copia site-ul web al companiei Moderna.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
CÎRSTOIU: MANDATUL MEU E PE MASA COALIȚIEI
AL TREILEA AUR PENTRU POPOVICI
MICROSOFT LANSEAZĂ A.I. REVOLUȚIONARĂ

Logo-ul, marcajele, culorile și textele din site-ul fals erau similare din punct de vedere vizual” cu pagina de pornire a companiei, au declarat oficialii într-un comunicat.

Bărbații au fost prinși după ce un agent sub acoperire a apelat numărul afișat pe site-ul fals și a stabilit cumpărarea a 200 de doze de vaccin pentru 6.000 de dolari. Procurii spun că, de fapt, aceștia nu au deținut niciodată vreo doză de vaccin.

Reprezentanții Moderna nu au reacționat deocamdată.