• Noua tulpină britanică de SARS-CoV-2 e deja prezentă în jumătate din județele țării, potrivit unei analize INSP
  • Datele arată că există o mare probabilitate ca tulpina din Marea Britanie să cuprindă tot teritoriul României în viitorul apropiat

O analiză a Institutului Național de Sănătate Publică arată că noua tulpină britanică de SARS-CoV-2 este deja prezentă în jumătate din județele țării și există o mare probabilitate ca în viitorul apropiat să cuprindă tot teritoriul României.

INSP atrage atenția că „sunt necesare eforturi conjugate pentru realizarea secvențierilor și comunicarea rezultatelor la DSP și CNSCBT cât mai curând după finalizarea investigațiilor de laborator, în vederea realizării rapide a anchetelor epidemiologice“.

De asemenea, ținând cont de transmisibilitea crescută a acestei variante și severitatea mai mare a bolii pe care o generează la vârstnici, INSP atrage atenția că este importantă „instituirea măsurilor necesare față de cazuri și contacți“.

Recomandări

DATORIA PUBLICĂ A ROMÂNIEI CREȘTE
ROMÂNI EVACUAȚI DIN GAZA
MACRON A IEȘIT LA ATAC
CÂTE LOCUINȚE DEȚINE TAYLOR SWIFT?
RECONSTRUCȚIA FACIALĂ A UNEI FEMEI DE 75.000 DE ANI
CEI MAI BOGAȚI OAMENI DIN SUA

136 de cazuri confirmate până acum oficial în România

Cele 136 de cazuri confirmate până acum oficial în România cu varianta B.1.1.7 (cunoscută ca noua tulpină din Marea Britanie) au provenit din următoarele județe: Argeș (2 cazuri), București (80), Bihor (1), Brăila (1), Botoșani (4), Caraș-Severin (2), Cluj (9), Constanța (1), Covasna (1), Galați (2), Giurgiu (1), Gorj (2), Hunedoara (1), Ilfov (5), Mureș (1), Prahova (1), Suceava (5), Timiș (11), Vâlcea (4), Vrancea (1), Vaslui (1).

Având în vedere că în jumătate dintre județe, din toate regiunile țării, există evidențe de existență a cazurilor confirmate cu varianta B.1.1.7, „denotă o răspândire extinsă și o probabilitate mare de a cuprinde întreg teritoriul țării în viitorul apropiat“.

Distribuția pe grupe de vârstă și sexe a cazurilor confirmate cu varianta britanică

Cele mai multe cazuri confirmate s-au înregistrat la grupa de vârstă 45-54 ani. Marea majoritate a cazurilor (95,6%) au avut vârsta mai mare de 25 de ani. Au fost înregistrate 2 cazuri cu vârsta sub 1 an, ambii copii provenind din focare familiale de COVID-19.