Un bărbat din Gorj, vaccinat la rapel cu Moderna în loc de Pfizer. A fost întocmit dosar penal pentru neglijență în serviciu

  • Un bărbat din Gorj a primit la rapel Vaccin Moderna, în loc de Pfizer
  • Directorul DSP Gorj spune că bărbatul a greşit cabinetul medical
  • Bărbatul nu a prezentat, până acum, probleme de sănătate

Un Bărbat de 66 de ani, din Gorj, a primit o doză greşit de ser la rapel.

Bărbatul a fost vaccinat cu Moderna, în loc de Pfizer. Narcis Stoian, directorul DSP Gorj, spune că vina pentru încurcătură îi aparţine bărbatului.

Centrul de vaccinare are două cabinete medicale, unul pentru Pfizer şi unul pentru Moderna, însă este un singur registrator la intrare.

Documentele fiecărei persoane sunt verificate doar la intrarea în centru, nu şi în cabinetul medical.

„S-a prezentat o persoană, la vaccin, împreună cu soţia. Au fost examinaţi de medicul care era de serviciu, au fost chestionaţi în legătură cu vaccinul.

Li s-a spus că sunt pentru rapel. Au plecat spre punctul de vaccinare. Amândoi însoţiţi de o asistentă. Soţia a intrat în cabinetul pe care scria Pfizer, unde se făcea vaccinul cu Pfizer, adică rapelul. Iar dânsul, din declaraţiile asistentelor, a intrat în cabinetul pe care scria Moderna”, a spus Narcis Stoian, directorul DSP Gorj.

Narcis Stoian, directorul DSP Gorj, spune că acum este o anchetă în desfăşurare pentru a afla cine a greşit.

60 de persoane au fost programate astăzi pentru rapelul cu serul Pfizer. Campania de vaccinare nu a fost întreruptă.

Narcis Stoian: În cabinetele de vaccinare sunt doar cei care vaccinează. Pe chestionar scria că are rapelul de efectuat.

Reporter: Nu a citit nimeni acel chestionar?

Narcis Stoian: Tocmai că se citeşte la intrare şi sunt îndrumaţi spre cabinetele de vaccinare. Domnul se simte bine. Am vorbit cu el şi înainte. Este sub observaţie. Soţia dânsului este cadru medical.

A fost întocmit dosar penal pentru neglijență în serviciu

La data de 9 februarie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în cursul zilei de astăzi, un barbat,de 69 ani din municipiul Târgu Jiu, s-a prezentat la Centrul de vaccinare ,,Stadion Municipal” din municipiul Târgu Jiu, în vederea administrării celei de-a doua doze (rapel) a vaccinului contra virusului Covid-19, iar cadrele medicale ar fi îndeplinit defectuos procedura de vaccinare, în sensul că,iar fi administrat barbatului o altă doză de vaccin, decât cea administrată în primă fază.

În cauză a fost întocmit dosar penal, polițiștii continuând cercetările sub aspectul săvârșirii infracţiunii de neglijență în serviciu.