• Un bebeluş din Irak s-a născut cu trei penisuri, fiind primul caz documentat din istorie
  • În cele din urmă, cele două organe „suplimentare” au fost îndepărtate chirurgical
  • Un caz similar ar fi apărut în India, în anul 2015, însă nu a putut fi verificat

Un bebeluş din Irak a intrat în istorie încă din primele clipe de viaţă. Băieţelul s-a născut cu trei penisuri, relatează New York Post. „Din câte ştim, este primul caz de acest gen raportat”, a declarat dr. Shakir Saleem Jabali.

Băieţelul, un kurd din Duhok, a fost adus iniţial la spital, la vârsta de trei luni, din cauza faptului că i se umflase scrotul. Cu toate acestea, medicii au observat că băieţelul mai avea două penisuri: Unul, de doi centimetri, lângă organul primar şi un altul, de un centimetru, situat sub scrot.

Anomalia este deosebit de misterioasă, deoarece copilul nu a fost expus la medicamente cât timp a fost în uter, iar în familie nu există un istoric de astfel de probleme genetice.

Recomandări

CINE VA PRELUA ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?
NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA

Din cauza faptului că cele două organe suplimentare nu aveau uretre, prin care trece urina, medicii au decis să le îndepărteze chirurgical. Din fericire, operaţia a decurs fără probleme.

Un caz similar ar fi apărut în India, în anul 2015, însă nu a putut fi verificat.

Chiar dacă este singurul caz de bebeluş cu trei penisuri, nu este singurul copil care s-a născut cu mai multe organe. Primul caz de difalia, anomalia de a avea două penisuri, a fost raportat în 1609 şi afectează unul din cinci până la şase milioane de băieţi.