• Bărbatul spune că ideea i-a venit după ce a așteptat zile în șir telefonul de la Direcția de Sănătate Publică
  • El spune că a fost sunat după ce a ieșit din perioada de izolare
  • Întâmplarea a fost povestită de gălățean pe Facebook

Un gălățean bolnav de Covid 19 și-a făcut propria anchetă epidemiologică. Didel Bădărău susține că ideea i-a venit după ce a așteptat zile în șir telefonul de la Direcția de Sănătate Publică. Bădărău a fost sunat după ce a ieșit din perioada de izolare.

Didel Bădărău a povestit pe Facebook că a încercat să respecte procedura stabilită de autorități în cazul persoanelor infectate cu virusul SARS CoV-2.

El a sunat la Direcția de Sănătate Publică Galați pentru a informa autoritățile că s-a infectat, conform unui test făcut la o unitate medicală.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

DSP nu sună niciodată de două ori. Acesta e și motivul pentru care pozitivii de Covid trebuie să stea cu telefonul…Publicată de Didel Bădărău pe Marţi, 10 noiembrie 2020

După mai multe încercări nereușite, un operator i-a răspuns și l-a informat că va fi sunat pentru realizarea anchetei epidemiologice. Acest lucru nu s-a întâmplat în perioada celor 14 zile de izolare la domiciliu așa că gălățeanul a decis să-și facă propria anchetă pentru a-i informa pe cei cu care a intrat în contact că s-a infectat.

Bădărău a fost sunat de DSP după ce a ieșit din autoizolare, așa că l-a informat că și-a făcut propria anchetă epidemiologică.

În sfârșit, după ce trece perioada de autoizolare, sună și cei de la DSP:
– Bună ziua! De la DSP sunt.
– Bună ziua! Ce mai doriți acum, că oricum a trecut atâta timp, puteți să mă treceți la vindecați.
– De fapt am sunat pentru ancheta epidemiologică.
– Mulțumesc, mi-am făcut-o singur.
– Cum așa?
– Uite așa, că pe baza voastră…
– Puteți să detaliați?
– Desigur. Când am aflat că sunt pozitiv, am făcut o poză după rezultat și am trimis-o imediat celor cu care am intrat în contact. Le-am recomandat să aibă grijă pentru că așa cum am luat eu virusul, de nu știu unde, deși m-am protejat, tot așa e posibil să îl fi luat și ei. Le-am recomandat să meargă să solicite testarea sau să și-o facă, dacă au bani, dacă nu să stea acasă să nu infecteze pe alții”
, a povestit Didel Bădărău pe Facebook.

În plus, față de anchetă, el a tras câteva concluzii care au fost comunicate reprezentantului DSP. La finalul discuției, gălățeanul cu inițiativă a fost felicitat și i s-a urat sănătate.

Am continuat să trag și concluzii, așa că am transmis celor de la DSP următoarele:

  • În cazul funcționarilor publici, cu care am intrat în contact, acestora li s-a spus că nu e cazul să se testeze, întrucât s-au numărat niște zile, s-au calculat niște distanțe, respectiv dacă s-au apropiat de mine sub 1,5 metri și dacă au stat în preajma mea mai mult de 15 minute… Au fost trimiși la muncă fără nicio testare.
  • În cazul celorlalți, care nu aveau cui să se plângă și care nu aveau nici bani de testare, le-am spus să fie atenți, să rămână acasă, să se trateze ca și mine..
  • Mai aveam ceva de spus, dar funcționarul DSP mi-a comunicat că e foarte bine cum am procedat, mi-a dorit sănătate, după care a afirmat că trebuie să închidă pentru că mai are și alte anchete epidemiologice de făcut...”, a mai dezvăluit Bădărău.

Concluzia întâmplării îi aparține tot lui Didel Bădărău. „Credeți că e o glumă? Să nu vă gândiți la asta! E purul adevăr, așa că dacă s-a pricopsit vreunul cu nenorocitul de Covid, să nu stea pe baza DSP. Vă doresc toate cele bune cu sănătate maximă!”