• Ucraina a confirmat primul caz de coronavirus, un bărbat revenit din Italia
  • Ministrul ucrainean al Sănătăţii a declarat că pacientul a trecut prin România la revenirea din Italia
  • OMS avertizează că epidemia de coronavirus se răspândeşte mai rapid în afara Chinei decât în interiorul ei

Ucraina a confirmat primul caz de coronavirus pe teritoriul ei. Ministrul ucrainean al Sănătăţii, Ihor Kuzin, a anunţat că este vorba despre un bărbat care a fost spitalizat sâmbătă în Cernăuţi, după ce a venit din Italia şi a trecut prin România.

Potrivit autorităţilor de la Kiev, bărbatul infectat a revenit împreună cu soţia din Italia.

Bărbatul este internat în prezent la un spital de boli infecţioase

Pe 26 februarie, bărbatul s-a întors în ţară după ce a trecut printr-un aeroport românesc. Temperatura lui a fost măsurată pe aeroportul românesc, bărbatul avea temperatura normală. După aceea, s-a întors în regiunea Cernăuţi prin punctul de intrare la frontiera de stat în Ucraina”, a declarat adjunctul ministrului ucrainean al Sănătăţii, Viktor Lyashko.

Recomandări

AVERTISMENTUL LUI PUTIN CĂTRE OCCIDENT
CUM DEVII MAI PRODUCTIV LA MUNCĂ
ZIUA MONDIALĂ A RECICLĂRII
CUM VA FI VIAȚA ÎN WOVEN CITY
BIDEN FACE BANI PENTRU CAMPANIE
MACRON VA CERE ÎNCETAREA FOCULUI ÎN UCRAINA

În Cernăuţi, bărbatului i s-a luat din nou temperatura, a completat un chestionar şi a fost sfătuit să intre în autoizolare, deoarece călătorise în ţări în care au fost raportate cazuri de coronavirus.

Familia care a călătorit s-a autoizolat şi, la 2 zile de la autoizolare, bărbatul a avut simptome care indicau că poate apărea o infecţie cu coronavirus”, a explicat Viktor Lyashko.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avertizat că epidemia de coronavirus pare că se răspândeşte mai rapid în afara Chinei decât în interiorul ei.