• Medicamentul Trimodulin, în fază avansată de testare
  • Primul pacient care a fost tratat cu imunoglobulină se simte foarte bine
  • Medicamentul e făcut din plasmă de la oameni sănătoși
  • Anticorpii obținuți pot reduce mortalitatea celor de la ATI

O gură de aer vine din Germania, și la propriu, și la figurat, pentru bolnavii de COVID. Compania Biotest tratează primii pacienți COVID cu trimodulină, un medicament care le reduce inflamația din plămâni. Deja un bărbat din Spania care a fost internat cu COVID la ATI şi care a primit trimodulină se simte foarte bine.

Dirk Neumuller, Head of Corporate Communication Biotest: „Am realizat că e un subgrup de pacienţi cu inflamaţie puternică a plămânilor şi care aveau o cantitate scăzută de anticorpi în sânge. Acesta este motivul pentru care credem că această moleculă, tratament, îi va ajuta să supravieţuiască, în această etapă avansată a studiului am realizat că există o reducere a mortalităţii între 50 şi 70%!”

Acest tratament este de fapt imunoglobulină, un concentrat de anticorpi extras din plasma oamenilor sănătoşi. Sunt acei anticorpi pe care fiecare dintre noi îi face în urma infecţiilor cu care se luptă de-a lungul timpului. Pot însemna o nouă șansă la viață pentru pacienţii critici.

Recomandări

S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
SISTEMUL „TYCHE" ÎȚI PUNE DIAGNOSTICUL
CE FACI CU CEL MIC ÎN MINIVACANȚĂ?
DRULĂ PROPUNE MĂRIREA NOTELOR LA BAC
UE VREA NOI REGLEMENTĂRI PENTRU TIKTOKLITE
TÎLVAR VREA OBUZIERE DIN COREEA DE SUD

Dirk Neumuller, Head of Corporate Communication Biotest: „Poţi reduce durata în care pacienţii au nevoie de ventilaţie mecanică, pentru că nu sunt destule paturi pentru toţi, vor putea fi trataţi mai mulţi pacienţi, pentru că , în ultimul timp, în Italia, Texas, SUA, medicii trimit pacienţi să moară acasă, pentru că nu mai au destule paturi în spitale.”

Studiul Trimodulin este în desfăşurare pe 100 de pacienţi din Rusia, Brazilia, Franţa şi Spania, aflaţi în stare gravă în secţii de ATI. Dacă totul merge bine, medicamentul ar putea fi pus pe piaţă chiar la începutul anului viitor.