• 90% dintre pacienții COVID tratați cu un nou medicament israelian au fost externați în 5 zile.
  • Într-un studiu de fază II pentru un medicament israelian COVID, 29 din 30 de pacienți aflați în stare moderată spre gravă s-au recuperat în câteva zile.

93% din cei 90 de pacienți cu coronavirus tratați în mai multe spitale din Grecia cu un nou medicament dezvoltat de o echipă de la Centrul Medical Sourasky din Tel Aviv ca parte a studiului de fază II a tratamentului au fost externați în cinci zile sau mai puțin, scrie The Jerusalem Post.

Studiul, aflat în faza II, a confirmat rezultatele fazei I, care a fost efectuată în Israel iarna trecută și a arătat că 29 din 30 de pacienți aflați în stare moderată până la gravă s-au recuperat în câteva zile.

„Scopul principal al acestui studiu a fost de a verifica dacă medicamentul este sigur. Până în prezent nu am înregistrat niciun efect secundar semnificativ la niciun pacient din ambele grupuri“, a spus prof. Nadir Arber.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Studiul a fost realizat la Atena, deoarece Israelul nu avea suficienți pacienți relevanți.

Arber și echipa sa au dezvoltat medicamentul pe baza unei molecule pe care profesorul o studiază de 25 de ani, numită CD24, care este prezentă în mod natural în organism.

Este important să ne amintim că 19 din 20 de pacienți cu COVID-19 nu au nevoie de terapie. După o fereastră de cinci până la 12 zile, în cazul a aproximativ 5% dintre pacienți starea începe să se deterioreze“, explică Arber.

Principala cauză a deteriorării clinice este supraactivarea sistemului imunitar, cunoscută și sub numele de „furtună de citokine“. În cazul pacienților cu COVID-19, sistemul începe să atace celulele sănătoase din plămâni.

Aceasta este exact problema pe care o vizează medicamentele noastre“, a spus el. Arber a subliniat că tratamentul lor, EXO-CD24, nu afectează sistemul imunitar în ansamblu, ci vizează doar acest mecanism specific, ajutând la restabilirea echilibrului.