Medicii de familie susţin că în plină criză, medicina primară devine domeniu de experiment pentru decidenţii din Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Medicii sunt supăraţi că autorităţile vor să schimbe regulile şi consideră că astfel sunt neîndreptăţiţi.

Potrivit unui comunicat de presă, Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) solicită ferm şi fără echivoc prelungirea actualului Contract Cadru până la 31.12.2021 pentru a permite finalizarea unor negocieri reale între Colegiul Medicilor din România (CMR) şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) cu privire la viitorul contract. Prelungirea este solicitată deoarece medicii de familie nu sunt de acord cu modificările propuse de autorităţi.

Surpriza a venit de la decidenţi, care au lansat un proiect de norme de aplicare a Contractului Cadru cu reglementări diferite faţă de cele astăzi în vigoare. Schimbările au apărut în baza unor consultări şi negocieri mimate şi nefinalizate şi nu sunt, cu certitudine, în avantajul medicilor sau al pacienţilor. Dacă în actualele condiţii de criză economică şi socială, unui singur medic de familie i se reduc veniturile, atunci schimbările propuse de CNAS nu sunt bune. Dacă li se reduc veniturile la mult mai mulţi, atunci schimbările propuse sunt greşite de-a dreptul”, susţin reprezentanţii SNMF.

Recomandări

AȘA, XI?
DIAVOLUL SE ÎMBRACĂ DE LA PRAGA
SUNTEM DIN ALTĂ LIGĂ?
BANI PENTRU UCRAINA
MARK SE DĂ PE MUZICĂ
CONTINUĂ PLOILE ÎN SPANIA

Noile norme ar duce la o scădere a calităţii serviciilor medicale, consideră medicii.

În proiectul CNAS, finanţarea, în principiu, a rămas aceeaşi – nu s-au modificat sumele şi procente generale de finanţare. Normele noi, însă, determină medicul de familie să se concentreze pe calcule financiare pentru a face ca praxisul său să supravieţuiască”, mai spun cei de la SNMF.

Reprezentanţii maI vorbesc despre lipsă de respect şi despre destabilizarea sistemului.

Este de neînţeles cum decidenţii aleg să reorganizeze acum sistemul de asistenţă medicală primară, în condiţiile în care finanţarea stagnează dar mai ales în contextul pandemic, în care medicii de familie îşi concentrează efortul de a menţine active serviciile de care depinde siguranţa pacienţilor şi stabilitatea cabinetelor de medicina de familie. Aceste aspecte se suprapun unei stări de spirit de extremă iritare datorată disproporţiei uriaşe între activitatea depusă de medicii de familie şi lipsa de recunoaştere din partea autorităţilor pentru medicina de familie, specialitate medicală lipsită de orice sprijin şi profund nedreptăţită în pandemie”, scrie în comunicatul SNMF.