- Un actor de la Teatrul Naţional Timişoara a aflat în data de 5 august că este pozitiv la infecţia cu SARS-COV-2
- După câteva zile, au fost testaţi şi contacţii tânărului, iar rezultatele au fost contradictorii, la un interval de câteva ore
- Doi dintre ei au primi rezultate pozitive, deşi nu au fost testaţi
Raul Bastean, actor la Teatrul Naţional din Timişoara, trebuia să facă o intervenţie chirurgicală, dar a vrut ca înainte să îşi facă testul pentru noul coronavirus. L-a plătit din buzunarul lui, iar rezultatul a fost pozitiv, prin urmare tânărul s-a carantinat în casa în care locuiesc părinţii şi bunica lui în vârstă de 71 de ani.
După câteva zile, a fost testată familia tânărului, dar şi iubita acestuia.
Pentru că rezultatele au întârziat să apară, Raul a sunat la DSP şi a aflat că toţi sunt negativi. După câteva ore a primit şi rezultatele scrise: unul de Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Timiş şi unul de la DSP. În primul, toate cele patru persoane erau trecute pozitive, la fel şi părinţii iubitei, care nici măcar nu au fost testaţi. În cea de-a doua adresă, rezultatele erau negative.
„Primăria comunei Fibiş, unde suntem noi în izolare, ne-a anunţat că a primit de la ISU o situaţie în care sunt trecuţi cu testul pozitiv, părinţii mei, prietena mea şi părinţii prietenei mele, în condiţiile în care părinţii prietenei mele nici măcar nu au făcut testul pentru COVID. DSP încearcă să lămurească această situaţie, a trimis deja un un mail în care să infirme acest lucru către primărie”, spune Raul Bastean.
- Cele mai amuzante fotografii cu animale sălbatice intră în finala Nikon Comedy Wildlife Awards 2026. Un caiman devine „Elvis”, o libelulă pare că face cu mâna, iar un leopard se transformă în acrobat
- Social media strică experiența concertelor? Fanii se plâng că află online toate detaliile înainte să vadă show-ul live
- SUA îşi actualizează strategia de apărare: „America First”, descurajarea Chinei şi un rol mai mare pentru aliaţi. Ce omite Pentagonul?
- MApN a detectat două ținte aeriene în spațiul aerian ucrainean, aproape de frontiera cu România. Două aeronave F-18 au decolat de la Mihail Kogălniceanu
- Sorin Grindeanu critică desemnarea lui Luca Niculescu ca Premier: „Continuă să sfideze matematica parlamentară”